Trauma inițială din viața noastră
Astă-noapte am avut un vis interesant și care m-a chinuit puțin. Eu visez mult și aș putea spune că viața mea nocturnă este mult mai dinamică și complexă decât viața reală. Visez constant aceleași locuri, oameni, ipostaze. E o lume care rar se schimbă.
Visul de acum a adus la suprafață o serie de amintiri din copilărie. Aceste amintiri sunt foarte importante pentru că explică o serie de tipare comportamentale. Dar să le luăm pe rând…
În visul de astă-noapte trebuia să dau un examen la matematică. Erau multe exerciții iar eu nu prea voiam să le fac – tipic mie din viața reală. Am decis să începi totuși să le fac. Primul exercițiu presupunea copierea dintr-o listă predefinită de terenuri/parcele de diferite suprafețe pe cele care îndeplinesc anumite criterii. Foarte simplu, nimic complex. Problema era când mă apucam să scriu mă blocam. Pur și simplu nu puteam copia acel text. Îl citeam și când să-l scriu îl uitam. Extrem de frustrant…m-a chinuit toată dimineața. Când m-am trezit tot acolo eram, căutând să copiez acel text.
Acest vis mi-a adus aminte de experiența din copilărie, din clasa 1. Cred că a fost primul exercițiu de rezolvat în clasă. Învățătoarea, o doamnă foarte blândă, a desenat pe tablă o serie de baloane cu diferite forme geometrice în interior. Noi trebuia să copiem de pe tablă acel desen și să scriem câte obiecte se află în fiecare balon. Un exercițiu simplu. Doar că eu ce am făcut? Am copiat exact ce a desenat învățătoarea la tablă fără să-mi dau seama că trebuie să scriu și rezultatul. Eram așa mândru de mine că am reușit să copiez aproape identic ce era pe tablă! Vă dați seama că atunci când părinții au primit rezultatele ce a fost la gura lor. Tu ca părinte, care de la grădiniță până la facultate ai fost șef de promoție (tata), să te trezești cu pușlamaua ta care nu e în stare să facă un simplu exercițiu! Scandal nene…
Pentru mine acel moment a reprezentat ceea ce denumesc eu ”trauma inițială”. Cu toții avem un moment în copilăria noastră în care ni se întâmplă ceva iar noi nu avem capacitatea de a înțelege ce se întâmplă. Și nu trebuie să fie ceva de viață și de moarte. Nu avem puterea de a procesa aceea emoție, aceea situație. Iar adultul de mai târziu se formează în jurul acelei traume, în jurul acelui copil șocat. Poate din exterior nu părut ceva grav, dar pe interior a fost dezastru. În acel moment, subconștientul nostru reacționează și caută să iasă din trauma respectivă, din situația care l-a blocat prin a lua o serie de decizii foarte importante. Pentru a supraviețui, decide să blocheze partea respectivă, o funcțiune a ființei noastre și să dea puterea unei altei părți pentru a contrabalansa. Iar acest dezechilibru este dus mai departe în viața de adult.
Pentru mine, șocul a fost pentru că ai mei, pe bună dreptate, mă certau pentru faptul că nu am rezolvat exercițiul. Ei erau furioși crezând că sunt un idiot și nu sunt în stare să fac un simplu exercițiu, o simplă adunare. În realitatea, eu nu înțelegeam de ce mă certau pentru că eu știam să număr, să rezolv exercițiul. Doar că nu am înțeles că trebuie să fac acest lucru. Nu am înțeles cerința. Vă dați seama că explicația era simplă, n-am fost atent. Doar că o astfel de explicație deseori pentru un adult cu mintea formată este greu de acceptat. Trebuie să fie mai mult de atât! Uitați-vă la voi cum cu greu acceptați varianta simplă și considerați că tot timpul e ceva mai complicat…
Info: AstroSfaturi – astrologul tău virtual. Analize astrologice personalizate. Înregistrare gratuită.
În acel moment, eu la aceea vârstă am crezut că am o problemă. Primul lucru e că sunt idiot iar al doilea că ceilalți nu mă înțeleg, nu mă ascultă și nici eu nu îi înțeleg pe ei. Răspunsul subconștientului meu a fost să nu mai am încredere în ceilalți, să plec de la premisa că chiar dacă spun adevărul nu mă vor crede și că trebuie să fac tot ce ține de mine să îi cunosc mai bine, să le anticipez reacțiile. Și uite așa am ajuns la astrologie la vârsta 16 ani crezând că e o cale prin care să îi pot cunoaște pe oameni și să am putere asupra lor.
Partea pozitivă este că trauma respectivă m-a transformat într-un fin observator a naturii umane, lucru care îmi e de folos în munca mea actuală. Eu în viața mea dacă am citit 2 cărți de psihologie. Dar am ajuns că înțeleg, să descopăr multe aspecte subtile ale vieții umane. Partea negativă este că am rămas în aceea zonă de neîncredere față de ceilalți. Între timp am mai lucrat și e mai bine. Dar tot există acel Dan mic care se așteaptă să fie certat aiurea pentru ceva ce ar fi trebuit să facă dar nu i s-a zis explicit.
În realitate, eu tot timpul am suferit de un deficit de atenție. De abia acum pe la 40 de ani am înțeles acest lucru despre mine. Toată școala mi-a fost dificil să rămân concentrat la ore, la lecții, la ce am de făcut. În timpul orelor cel mai adesea desenam, făceam rebus sau dormeam. După 10 minute de la începutul orei mintea mea fugea, își pierdea interesul. Corelat cu furia și nervozitatea de care am discutat într-un articol anterior vă dați seama ce a ieșit. Tot timpul mi-am luat examenele importante dar în rest varză cu carne. Media mea generală din școala generală până la facultate a oscilat în jurul notei 7. Nu mi-a plăcut la școală în mare parte pentru că mă plictiseam și nu puteam să fiu atent la ce vorbea profesorul. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să mi se dicteze ceva ce pot citi deja în manual.
Ideea de bază este că noi toți avem această ”traumă inițială” care apare la o vârstă fragedă și care ne modelează viața de adult. Practic noi creștem în jurul acestui dezechilibru apărut. Și poate sună dur cuvântul traumă pentru că la exterior poate fi o situație aparent banală. Doar că noi, în acel moment, nu o putem procesa, ne blochează complet. Iar pentru a ieși, pentru a merge mai departe ceva din noi se rupe, se blochează. Acest proces este unul natural și nu e nimeni responsabil. Scopul acestei traume inițiale este de a ne oferi motivația de a înțelege mai bine cine suntem și de a ne regăsi pe noi înșine. Este bobârnacul de care avem nevoie pentru a porni într-o căutare interioară. Bineînțeles nu toată lumea înțelege și mulți rămân blocați în trauma respectivă.
Astrologia ne ajută în a înțelege clar care este această traumă inițială și cum o putem depăși. În luna Ianuarie, în cadrul grupelor de studiu la avansați, am discutat despre acest subiect. Poveștile care au ieșit la suprafață au fost extrem de puternice și cred că i-a ajutat pe cei care au participat să înțeleagă ce a stat la baza unor reacții și comportamente greu de explicat astfel.
În acel moment, al traumei, subconștientul nostru delimitează 2 zone în cadrul ființei noastre: una de care trebuie să fugă și una spre care trebuie să meargă. Una devine un stigmat și de care trebuie să ne ferim toată viața iar alta devine o obsesie spre care alergăm crezând că reprezintă soluția problemei noastre. Se instalează frica, teama dar și obsesia, căutarea iluzorie. În cazul meu, am fugit de evaluarea celorlalți plecând de la premisa că nu vor înțelege ce am vrut să spun să fac și am devenit obsedat în a-i cunoaște, în a știi cât mai multe astfel încât să fiu în control. Țin minte că la școală, atunci când mi se dădea un extemporal surpriză și nu eram pregătit făceam scandal în sensul în care dădeam foaia goală și făceam pe revoltatul. Consideram că nu e corect să faci mă iei prin surprindere. În realitate, la nivel subconștient eu alegeam să fac pe nebunul pentru că nu eram sigur că pot face față la acel extemporal. Neavând timp să mă pregătesc îmi era teama că, pe repede înainte, să nu cumva să înțeleg greșit enunțul. Preferam să fac scandal pentru că astfel chiar dacă luam 2, ceilalți percepeau nu că nu am știut ci că am făcut eu pe nebunul.
Apropo de visul de astă-noapte cu copiatul textului.. Eu am făcut liceul economic, secția contabilitate. În clasa a 9-a prima teza la conta. Eram cam bâtă – la mine durează până înțeleg ceva în mod logic. La aceea vreme făcusem partea de teorie seacă care nu a intrat în creierașul meu. Prin urmare am fost nevoit să copiez. În acel proces de copiere trebuia să transcriu expresia ”principiul eligibilității” – ceva de genul ….eu am scris ”principiul excitabilității”! Vă dați seama că atunci când au venit rezultate a fost o distracție maximă! Respect pentru doamna profesoară că nu a spus cine a scris acest lucru și a păstrat discreția. Pe de o parte m-am simțit ca un căcat că am scris așa ceva. Nu puteam să spun ”Doamna profesoară, am copiat greșit!”. Am lăsat-o să mă creadă obsedat de sex – la 15-16 ani era normal. Dar faptul ca a păstrat discreția a însemnat mult pentru mine. Mi s-a permis să greșesc fără a mi se face scandal.
Cam atât pentru acum. Din nou un articol spontat, scris duminică dimineața după visul obositor de astă-noapte…
Vrei să primești pe email imediat ce public un articol nou? Abonează-te la newsletter-ul DanC.ro
Toate bune,
Dan
