Shamanismul, viziune personală

Pentru mine, 2010 a fost poate cel mai dificil și mai dur an. A fost anul în care totul a explodat în viața mea iar lucrurile au scăpat rapid de sub control. Tot ceea ce credeam eu că este real, autentic în viața mea s-a făcut praf. Am suferit și am provocat multă suferință celor din jur. A fost anul în care nivelul de ”prostie interioară” a atins limita de sus și a dat pe afară.

Cu siguranță și voi ați avut un astfel de an în care bula în care trăiați s-a spart și v-ați confruntat cu tot ceea ce ani de zile ați băgat sub preș. Cu toții trecem prin aceste momente de profundă durere pentru a ne trezi și echilibra. Pentru mine anul 2010 poate fi rezumat de următoarea melodie Trail of Tears.

2010 a fost și anul în care șamanismul a intrat în viața mea. A venit brusc, pe nepregătite … dar a rămas cu mine de atunci. A fost un dar nemaipomenit pe care am învățat să-l prețuiesc la adevărata valoare. Scopul acestei scriituri nu este de a explica ce este șamanismul – o vom face altă dată – ci de a vorbi despre cum mi-a transformat viața. Dacă vrei să citești pe scurt despre șamanism o poți face pe pagina Wikipedia.

Inițierea a avut loc pe parcursul unui weekend, în București. A fost primul meu contact cu o practică ce te duce dincolo de minte. Mai încercasem meditații și alte lucruri pe cont propriu dar acum am dat peste o metodă care mi s-a potrivit. Mulțumesc pe această cale Elisei – știe ea cine e. Ea mi-a fost deschizătoare de drumuri la acest capitol..

Șamanismul sună mult mai spectaculos decât este în realitate. Mă refer ca metodă, ca mod de practică. Cu adevărat șamanismul este o practică meditativă prin intermediul căreia poți accesa planuri subtile ale existenței. Sunt mai multe căi, școli. Eu am urmat linia nord-americană. Nu am folosit niciodată plante sau alte elemente ajutătoare decât propria-mi minte și propriul corp.

Personal, nu sunt adeptul folosirii plantelor sau altor substanțe pentru a atinge anumite stări. Plec de la ideea că dacă e să ating un anumit prag de conștientizare vreau să o fac cu propriile puteri. Orice ajutor exterior este util, dar dacă te folosești prea mult de el devine o cârjă de care nu te vei putea lipsi.

În perioada 2010 – 2014 am lucrat foarte mult cu mine, atât prin practica personală cât și prin căutarea ajutorului extern. Am făcut și regresii, meditații de tot felul, mers pe la shamani… În 2014 am fost în Scoția pentru un ”Vision Quest”, 4 zile singur în pădure, fără mâncare, doar cu apă. A fost încununarea efortului început în 2010 și momentul în care multe bule s-au spart. Norocul face ca în tot acest timp să-mi fi notat în jurnal toate aceste experiențe pe care le-am avut și mă pot reîntoarce la ele chiar dacă în timp se mai uită.

Info: AstroSfaturi – astrologul tău virtual. Analize astrologice personalizate. Înregistrare gratuită.

În acești 4 ani viața mi-a s-a schimbat radical, atât pe interior cât și pe exterior. Tot în 2010 am renunțat complet la viața de angajat și de atunci sunt pe cont propriu. În această perioadă de 4 ani am divorțat după 11 ani de căsătorie, am plecat în lume doar cu rucsacul în spate (m-am întors după 3 luni), mi-am pierdut brusc tatăl etc. Multe experiențe care m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să fiu cel de acum.

Șamanismul m-a ajutat în tot acest timp. Fără acest tip de experiență, de trăire nu cred că aș fi putut face schimbările interioare necesare.

Primul efect al șamanismului a fost că nu m-a mai făcut să mă simt singur în lume, înstrăinat. Mi-a dat acel sentiment de apartenență la lume, la Univers și am simțit că sunt parte din ceva mai mare. Lumea exterioară cel mai adesea eșuează în a te privi așa cum ești și în a te recunoaște. Te vede mai mult ca pe o resursă. Experiențele șamanice pe care le-am avut m-au ajutat să înțeleg că fiecare dintre noi are un rol de jucat și nimeni un este de prisos, în plus.

Aș dori să fac o scurtă paranteză: nu mă consider șaman ci practicant al șamanismului. A fi șaman trebuie fie să te naști, fie să ai parte de un proces de inițiere cu adevărat transformator. Cel ce devine șaman încetează să mai existe pentru el. Își pierde calitatea de individ. Eu nu doresc acest lucru. Viața mea este una non-șamanică. Astrologia mă definește mult mai mult ca om, ca ceea ce sunt. Din acest motiv mă consider practicant al șamanismului și cred că în realitate sunt foarte puțini care se pot considera șamani în mod autentic. E ca în creștinism: nu trebuie să fii preot ca să citești Biblia și să te rogi.

Al doilea efect al șamanismului a fost că mi-am putut explica anumite percepții, vise, stări avute de-a lungul timpului. Eu sunt un tip foarte cerebral și eu nu am viziuni așa cum au alții. Dacă nu intru în starea meditativă sunt ”lemn-tănase”, nu percep nimic. Dar, de-a lungul vieții am avut o serie de experiențe să le numim ”pre-șamanice”. Când eram copil, cred că la 4-5 ani, visam în mod constant că eram într-o peșteră și mai mulți pitici alergau spre mine. Eu mă speriam de ei și mă trezeam din somn țipând și alergam în pat la ai mei. A fost un vis care mi-a rămas clar și acum. Prin șamanism am înțeles care era treaba cu piticii și că-mi era frică total aiurea.

Cu ajutorul șamanismului am început să lucrez cu mine, cu minusurile mele, cu lucrurile care nu erau cum trebuie, cu frustrările adunate de-a lungul timpului. Cred că cel mai mult am lucrat cu furia care era în interiorul meu. De când m-am născut și până pe la 30 de ani am fost o persoană extrem de nervoasă, furioasă. Când stau și mă gândesc acum la reacțiile pe care le aveam îmi dau seama cât de greu le era celor de lângă mine.

Furia era o prezență constantă în mine. Și a fost cel mai greu să o înțeleg și să o scot afară. Furia mi-a atras tot felul de situații dure și a stat în spatele multor reacții și acțiuni total prostești care au generat mult rău celorlalți. Furia nu era una directă ci mai mult reactivă, pasivă. Nu eram violent fizic dar aveam reacții care duceau lucrurile la extrem și fără cale de mijloc. Personal sau profesional funcționam pe sistemul ”petelor”: mi s-a pus pata și gata. Acum a rămas doza de încăpățânare normală care mă caracterizează iar furia aș spune că e acolo dar 5% din ceea ce era odată.

Info: Vrei să primești pe email imediat ce public un articol nou? Abonează-te la newsletter-ul DanC.ro

Vindecarea și echilibrarea personală este al dracului de grea. Când mai citesc descrierea la vreun curs de vindecare în care ți se promite că în 2 zile ”scapi di tăti” mă pufnește râsul. Vindecare, din perspectiva mea, înseamnă 2 etape: liniștirea victimei și ruperea dinților la agresor. Întâi se lucrează cu victima: oh, vai de mine și de mine, ce amărât sunt eu. După ce ieși din zona asta și începi să accepți că ești într-o poziție pe care ți-ai generat-o și că trebuie să-ți asumi responsabilitatea poți trece la scos dinții agresorului. Și aici e distracție și mai mare. De obicei este auto-exorcizare pe viu, fără anestezie. Din ce văd eu în jur, mulți nu mai ajung la a doua fază și din acest motiv, după ce câștigă puțină cunoaștere și putere li se umflă c… mușchii și ego-ul. Devin brusc guru, shamani, vizionari etc. Dar să revenim…

Practica șamanică înseamnă să începi să te deschizi lumii subtile intrând într-o stare de percepție alterată -meditație îmbinată cu vizualizare. Trebuie să recunosc că mulți ani nu am crezut că ceea ce accesez, percep în călătoriile șamanice e pe bune. Ziceam că am doar o imaginație bogată. Dar în timp, lucrând cu alții și obținând rezultate care nu aveau cum să vină doar din imaginație m-am convins de autenticitatea experienței.

Fiecare individ își are propria percepție atunci când lucrează în metoda șamanică. Unii sunt vizuali, cum e cazul meu, alții auditivi, alții pur și simplu simt și cunosc etc. Fiecare dintre noi percepe realitatea așa cum e construit pe interior.

La mine totul este vizual, ca într-un film. Cel puțin în primii ani. După 4-5 ani de practică am început să simt la nivel fizic ceea ce percepeam vizual. Acum am adus și corpul fizic în această experiență și nu doar mintea.

În practica șamanică, în călătoria respectivă – așa se numește meditația respectivă – devii un emisar al unei intenții și te deschizi Universului. Nu controlezi procesul, ceea ce se întâmplă. Controlezi ceea ce ești și care îți sunt reacțiile. Modul în care lucram era următorul: îmi alegeam o intenție – sursa furiei – și intram în starea de meditație și mă lăsam ghidat pentru a afla răspunsul la întrebarea adresată. Cu cât reușești să rămâi mai puternic centrat pe intenție cu atât reușești să accesezi mai clar răspunsul. Și trebuie să ai răbdare… Universul nu stă după fundul tău. El te ajută dar tu trebuie să știi să întrebi corect și să ai puterea, capacitatea de a asculta.

Practica șamanică este în esență una de a asculta, de a privi și a nu judeca. Orice judecată superficială te face să nu mai înțelegi nimic. Practicând înveți să privești și să accepți lumea așa cum este ea. Sincer, încă mai am de lucru la capitolul acesta dar sunt mult, mult mai bine decât eram înainte.

Am lucrat, am făcut călătorii pe foarte multe teme, subiecte. Mi-am vânat toate minusurile și tâmpeniile din cap până le-am adus în echilibru. Șamanismul mi-a oferit posibilitatea de a experimenta în interior situații și trăiri foarte intense iar unele imposibil de experimentat în exterior.

De multe ori se cade în capcana în care crezi că doar îți imaginezi și că daca ai deschis ochii gata s-a dus. Fals. Faptul că ai deschis ochii înseamnă că tu nu mai privești dincolo. Dar de dincolo rămâi în continuare privit…Depinde cine te privește. Dacă e ceva/cineva care te vede ca papa bun ai cam sfeclit-o. Nu înțelegi de ce la câteva zile după începi să nu mai ai energie, să obosești, să nu te mai simți bine. Așa că treaba cu șamanismul este destul de serioasă. Nu trebuie să o privim ca pe baubau ci doar cu respect și seriozitate. Personal, am avut astfel de experiențe, în care, fiind la început și neexperimentat m-am aventurat pe unde nu trebuie. A fost nevoie de alți șamani/practicieni să intervină ulterior. Pare SF, total ireal dar până nu treci prin așa ceva nu știi cum e. Și eu până să o pățesc îi trimiteam la Spitalul 9 pe cei care îmi povesteau chestii de genul acesta.

Am avut o perioadă în acei ani în care eram tras automat în călătorie șamanică. Mă trezeam noaptea și intram direct în starea respectivă. A fost o etapă în care duceam o luptă foarte intensă cu propria furie și luni de zile am trăit între lumi. Pe exterior, totul era aparent bine. Dar pe interior era o luptă continuă. Cine crede să se poate vindeca, echilibra fără luptă se înșeală. Trebuie să lupți cu partea aia din tine, agresorul, care vrea să facă cum vrea ea și nu ceea ce ar trebui ca să-ți fie bine. Nu merge cu frumosul. Poți da cu iubire până nu mai poți. Probabil la mine, fiind o natură mai furioasă nu prea a mers decât cu lupta.

Poate vă așteptați să vă povestesc detalii din călătoriile șamanice făcute. Nu o să se întâmple acest lucru. Călătoria șamanică este un lucru sacru și trebuie să rămână privat. Am împărtășit mai rar din experiențele mele și doar atunci când știam că ajută pe celălalt. Orice lucru dezvăluit își pierde puterea. Eu aici, pe blog, mai dau din casă. Dar sunt lucruri pe care le-am înțeles și pot fi de folos sau sunt aspecte pe care le vreau slăbite în viața mea. Dacă vei practica șamanism și ne vom întâlni într-un cadru potrivit vom face schimb de povești.

Am scris acest articol spontan…am simțit să fac acest lucru ca un prim pas către un nou drum pe care îl intuiesc dar nu-l post percepe clar. Simt că șamanismul va deveni o parte mai importantă a vieții mele și că acest articol reprezintă un punct de plecare. Din punct de vedere astrolog, fix acum 16 Februarie 2021, Pluto în tranzit a ajuns la prima cuadratură cu Luna natală iar Nodul Sud peste Neptun … face sens pentru astrologi. Este un moment de început, de transformare profundă care va dura cel puțin 2 ani pentru mine…și nu știu încotro mă va duce.

Îmi dau seama că pentru mulți alții pot părea ușor nebun. E ok. Am acceptat acest aspect acum mulți ani și nu mai încerc pe nimeni să conving. Fiecare este liber să creadă în ce dorește atât timp cât există acel minim de toleranță și acceptare. Tot șamanismul m-a învățat să-mi caut propriul trib și nu umblu ca un străin aiurea.

Toate bune,

Dan

Photocredits