Oglindirea, o metodă de a lucra cu tine pentru tine
Unul din principiile des vehiculate în toate practicile spirituale este cel legat de faptul că noi suntem interconectați și că nu există, în realitate, un individ complet separat de semeni, de natură, de Univers.
De aici a derivat și ideea că noi ne oglindim, ne reflectăm în cei din jurul nostru și invers. Ceea ce este în interiorul tău se manifestă și în exteriorul tău, prin intermediul oamenilor cu care relaționezi și prin intermediul experiențelor de care ai parte.
Adesea se menționează că ceea ce urăști sau respingi în exterior oglindește o respingere din interiorul ființei tale. Dacă nu suporți minciuna cuiva ar însemna că natura mincinoasă există în interiorul tău. Doar că nu o accepți și te vezi pe tine ca fiind corect și just.
O mare problemă în vremurile actuale este că acest principiu este folosit în mod abuziv, devenind un instrument pentru a judeca și închide gura cuiva. Când cineva ne critică ne-am învățat să punem oglinda și să-i aducem aminte, sub o formă sau alta, că e mai indicat să se uite în propria ogradă.
În opinia mea, acest lucru se întâmplă pentru că acest fenomen de interconectare și oglindire este rareori înțeles în mod corect. Mulți ani la rândul am avut probleme în a înțelege foarte clar la ce se referă. În 60-70% dintre situații regăseam în mine ceea ce reproșam celuilalt. Dar un procent semnificativ din ceea ce emanam în exterior nu se regăsea în interior. Și este normal să fie așa.
De ce? Simplu: multe lucruri pe care noi le manifestăm în exterior sunt de fapt un construct social. Am fost educați să judecăm lumea. Să vă dau un exemplu: faptul că majoritatea dintre noi condamnă crima nu înseamnă că în fiecare dintre noi zace un criminal ascuns și pe care îl negăm. Ci pur și simplu am fost educați să vedem crima ca ceva condamnabil.
Ca urmare, subliniez primul aspect important de reținut: nu orice manifestare în exterior sau din exterior își are un corespondent în ființa noastră! Mă refer aici la structura nativă și nu la aspectul social-educațional. Sunt foarte multe lucruri cu care sunt de acord dar care nu sunt parte din definiția mea originală. La fel, sunt foarte multe lucruri cu care nu sunt de acord și care, la fel nu provin din această definiție inițială a ființei mele.
În continuare, ne vom concentra pe acele lucruri care se regăsesc în ființa noastră și pe care le manifestăm în exterior. Probabil vă întrebați acum cum facem diferența.
Diferența este dată de reacția interioară, de cum te simți. Pe scurt, de cât de mult te doare, te consumă această manifestare. Să luăm ca exemplu 2 situații: prima, în care reproșez unei persoane că nu a fost corectă iar a doua, în care reproșez unei alte persoane că nu a avut răbdare cu mine. Plecând de la ideea oglindirii, tema incorectitudinii și tema nerăbdării s-ar regăsi în interiorul meu. Dar plecăm de la premisa că doar una îmi aparține că definiție a ființei mele iar cealaltă mi-a fost indusă prin educație. Cum îmi dau seama care și cum? Urmărind cum mă simt după ce am reproșat. Cât de multe m-a consumat, cât de mult m-a afectat situația respectivă?
E posibil ca atunci când am reproșat cuiva lipsa de corectitudine să fi fost complet detașat. Aceasta pentru că eu doar am manifestat ceva ce am fost educat, am manifestat o idee care nu se regăsea în interiorul meu ca punct sensibil. Cu alte cuvinte, eu nu am o problemă reală dacă celălalt procedează corect sau nu. Dar reacționez pentru că mă afectează, pentru că am fost învățat să o văd ca pe o problema. Reacția atunci când celălalt nu a avut răbdare cu mine poate fi una extrem de emoțională, de încărcată și m-a consumat. De abia în acest caz vorbim de o oglindire reală, autentică.
Uneori educația se poate suprapune cu ceva din structura ta. În acele cazuri, reacționezi atât pentru că simți cât și pentru că ai fost educat. Adică iei foc și faci bum.
Notă: prin reproș nu mă refer la ce zici și faci ci la ce simți pe interior! Poate ai fost educat să fii politicos și să taci și să înghiți. Dar asta nu înseamnă că nu te doar și că pe interior nu reproșezi.
Acum, că am aflat cum putem diferenția între cele două forme de oglindire, putem merge mai departe pentru o nouă perspectivă asupra subiectului.
Scriam mai sus că atunci când eu reproșez cuiva ceva ar însemna că în mine există acel lucru care este negat. Dacă eu am reproșat cuiva că nu a avut răbdare cu mine ar însemna că nerăbdarea există în mine și se manifestă în relații cu alții, în alte contexte. De multe ori, putem să observăm clar acest lucru. Dar sunt situații în care nu reușim să ne dăm seama ce, cum și când negăm. Acele situații sunt problematice pentru că ele generează multă confuzie interioară.
Pentru a căpăta o înțelegere mai largă asupra acestei oglindiri, interconexiuni dintre noi și ceilalți trebuie să schimbăm dimensiunea la care ne raportăm. Până acum am abordat procesul pe orizontală, adică într-un sistem bidimensional. În acest sistem avem stânga, dreapta, în față și în spate. Eu și cu tine funcționăm în acest sistem 2D, suntem pe același palier. Acest lucru se întâmplă pentru că noi toți suntem la fel în esență: oameni, ființe biologice, trăim pe aceeași planetă, privim același Soare și respirăm același aer. Suntem în același plan, chiar dacă noi suntem foarte diferiți.
Oglindirea se manifestă la acest nivel 2D dar ea a fost inițiată de la un alt nivel, 3D.
Ce este acel nivel 3D? Este nivelul sufletului, al spiritului, al divinului, al străbunilor, a lui Dumnezeu sau cum vreți să-l denumiți. Premisa de la care plecăm este că noi suntem ființe multidimensionale. Dacă plecăm de la ideea că doar ne naștem, trăim și murim ca simple mecanisme biologice atunci nu merită să discutăm despre aceste subiecte. Dar plecăm de la ideea că există o continuare a noastră dincolo de moarte, că există acel vehicul care își continuă drumul.
Noi, trăim atât în 2D cât și 3D – și probabil multe alte planuri. 2D este cel în care ne raportăm pe orizontală la ceilalți semeni, la natura în care trăim. Că o facem uneori cu superioritate crezându-ne deasupra e doar o iluzie egotică. Cu toții suntem în aceeași oala. 3D este relația pe verticală. Eu prefer să-i zic relația cu sufletul nostru. Iar prin el, putem intra în contact cu lumea subtilă.
Sugestiv, în această situație este simbolul crucii. Există o linie orizontală tăiată perpendicular de una verticală. Linia orizontală este lumea așa cum o percepem prin simțurile noastre. Linia verticală este cea care ne conectează la sufletul nostru. Noi trăim practic undeva la mijloc, la intersecție.
Revenim la oglindire. Spuneam că manifestarea efectivă a fenomenului se petrece în 2D dar a fost inițiat în 3D.
Acest lucru înseamnă, că sufletul meu – eu îi mai zic partea deșteaptă din mine – dorește să-mi transmită un mesaj și o face folosindu-se de planul 2D. De ce? Pentru că noi suntem mici și proști și ignorăm verticala. Ne aia grija doar de orizontală. Practic, noi avem multe prea multe gânduri pentru a auzi clar mesajul sufletului. Din acest motiv, la baza tuturor practicilor spirituale și religioase se pune mare accent pe calmarea minții.
Sufletul meu are la dispoziție anumite butoane pe care poate apăsa. Iar la aceste butoane eu reacționez, sar de fund și mă simt imediat atacat. Dar el nu poate apăsa direct pe acel buton. Și atunci ce face? Comunică cu sufletul altei persoane și se creează un context în care butonul meu este apăsat. Probabil că de multe ori ai spus sau făcut lucruri pe care nu le-ai gândit și care nu-ți stăteau in fire. De ce i-am povestit eu lui X despre experiența mea sau de ce am făcut urât la el? Pentru că ai fost rugat, la nivel de suflet să faci acel lucru. Este o descriere simplistă a întregului proces. Ideea este că această conexiune între noi ca indivizi se face în 3D la nivel de suflet. În 2D, pe orizontală, fiecare e cu aia mă-sii și nu vedem firele invizibile care ne leagă. La nivelul sufletului percepția este mult mai amplă, este atemporală.
Revenim la oglindire. Sufletul meu vrea să-mi transmită un mesaj și o face punându-mă într-o situație mai dificilă în care eu ajung să manifest/reproșez ceva unei alte persoane. Ce mesaj vrea să-mi transmită sufletul meu? Fix ceea ce reproșez eu persoanei respective. Ceea ce eu simt că m-a rănit în relația cu X indică fix cum îmi rănesc și faultez relația cu sufletul meu.
AstroSfaturi – astrologul tău virtual. Horoscop personalizat pentru fiecare moment al vieții tale.
Atunci când eu am reproșat cu durere celuilalt că nu a avut răbdare cu mine înseamnă că eu în relație cu sufletul meu nu manifest răbdarea și mă comport așa cum persoana s-a comportat cu mine. Deci, oglindirea nu este în 2D ci în 3D dar prin 2D. Celălalt este doar un vehicul. La rândul tău, devii un vehicul pentru ceilalți. Atunci când cineva devine foarte supărat pe tine pentru ceva ce ai făcut, reproșul lui este mesaj de la propriul suflet.
Acum trebuie să înțelegem ceva: să nu sărim pe celălalt și să-i spunem că nu pe noi e supărat ci de fapt e o problemă de natură interioară. Dacă tu ai fost purtătorul mesajului nu poți fi și traducătorul! Poate traducătorul pentru persoana respectivă este un prieten, psihologul, soțul/soția etc. Așa că rezumă-te la rolul de mesager.
Totodată, cu cât ești mai în dezechilibru cu tine cu atât vei deveni purtătorul unor mesaj. Vei deveni destul de des actorul dintr-o scenă în care doi oameni se ”iubesc”. Asta se traduce prin faptul că și rolul pe care îl joci spune ceva despre tine. E și acolo un mesaj ascuns – mai ales dacă ajungi și tu să reproșezi ceva celuilalt. Deci nu e suficient să zicem ”dragă sunt doar un vehicul, du-te în pietre de aici!”. Ești un vehicul pentru că ești ceea ce ești. Revenim…
În tot ce am discutat mai sus observăm că dispunem de un instrument extrem de util în a lucra cu noi, în a comunica cu sufletul nostru. Metoda este foarte simplă: tot ceea ce reproșezi cu emoție și durere celorlalți reprezintă ceea ce sufletul tău îți indică ca problemă în relația cu el!
”Vai, ce trădată mă simt! Cum a putut să-mi facă așa ceva!”. Du-te la oglindă, uită-te în ochii tăi și vorbește-ți ca și cum ai fi sufletul tău iar pe cea/cel care o privești ești tu cel de aici. Și repetă din nou ”Vai, ce trădată mă simt! Cum a putut să-mi facă așa ceva!” – acum fiind vocea sufletului. Imaginează-ți că asta îți spune ție sufletul tău. Cu toată trăirea emoțională pe care tu o manifești în relația cu persoana respectivă. Și observă, analizează. Cum îți trădezi tu sufletul? Răspunsul este acolo doar că e ignorat în mod artistic. Pune întrebarea și la un moment dat vei simți extrem de puternic în ce mod te trădezi pe tine. Nu are nici o legătură cu celălalt.
Aș dori să mai subliniez un aspect: nu generalizați ci rămâneți la un nivel personal, particular. Este vorba de relația dintre tine și sufletul tău și despre nimeni altcineva. Nu adu în discuție nici pe mama, nici pe tata, nici dacă ai supt sau nu la țâță cât trebuia. Nu contează de ce faci ce faci ci e important că o faci în relație cu sufletul tău. Important e să înțelegi mesajul și să începi să te schimbi. Nu contează de ce ci doar schimbă.
Mesaj de acest gen primim tot timpul. Din practica personală, am observat că ele se repetă pe același tipar dar din surse, de la persoane diferite. Dacă observ acest lucru înseamnă că mesajul de la sufletul tău e important. Dacă nu dai ascultare e posibil ca mai târziu să fie prea târziu pentru tine.
A da ascultare înseamnă să-ți dezvolți un mod de a comunica pe verticală folosind mesajele de pe orizontală. În momentul în care dai ascultare lucrurile se așază în tine și pe lângă tine. Tot din practica mea, am observat că în momentul în care îmi îmbunătățesc relația cu sufletul meu pe o temă anume, sursa exterioară, 2D dispare în mod miraculos. Mesajul a fost livrat iar subiectul a schimbat ce trebuie să schimbe.
Acest instrument este unul foarte practic și util. Nu este nimic mistic, filosofic în el. Doar încetează să o mai dai pe alții, să rămâi la 2D ci mișcă-te și pe verticală. Ascultă, observă și schimbă.
Aș mai dori să subliniez că adesea este nevoie de un răspuns și în 2D. Dar răspunsul va fi cel corect atunci când te raportez la 3D, la suflet. Altfel poți avea un răspuns inadecvat și care să complice lucrurile.
Ce aș dori să mai adaug este că această metodă se aprofundează prin practica personală și că durează până devine un proces natural. Și că tot timpul descoperi noi subtilități. Practicând constant vei traduce din ce în ce mai clar mesajul sufletului tău. Iar mesajul devine mai bogat și practic inițiezi un dialog. Și scrie pe o foaie de hârtie, într-un carnet. Nu sta doar în mintea ta. Mai ales la început ar fi ideal să ai un fel de caiet de lucru.
Ca punct de plecare poți face o listă cu toți oamenii din viața ta cărora ai ceva de reproșat. Începe cu mama și tata, indiferent dacă mai sunt sau nu cu tine. E vorba de tine. Lucrurile pe care le reproșăm părinților sunt aspecte pe care noi le greșim fundamental în relație cu sufletul nostru. Nu începe cu toți deodată. Fă lista, menține-o deschisă dar lucrează câte un mesaj pe rând. Stai pe el până se așază în tine răspunsul. În acel moment, poți avea o trăire extrem de intensă, puternic eliberatoare. Acest exercițiu nu este unul mental. Pe verticală, ne folosim de mental dar comunicarea este la nivel de ființă cu tot ce reprezentăm noi.
Sper că cele scrise mai sus să te ajute. Aș dori să mai adaug că aceste idei nu îmi aparțin ci le-am primit și eu la rândul meu din diferite surse. Pentru mine, a fost și este o metodă de a lucra cu interiorul meu. Sincer, metoda m-a scos de multe ori din rahat. Este o cale de a căpăta o înțelegere mai profundă asupra a ceea ce mi se întâmplă și de a ieși din rolurile de victimă/agresor. Este o metodă care mă ajută să-mi asum cu adevărat responsabilitatea propriei vieți. Și asta cu toate că am un milion de întrebări și incertitudini. Tot timpul ceea ce nu știu va depăși cu mult ceea ce știu.
Toate bune,
Dan
