Pierderea controlului…
25 iunie 2022 este data la care scriu aceste rânduri. Ultima postare pe blog a fost la 13 martie, ultimul video de astrologie publicat la 31 martie 2022. Din martie încoace prezența mea pe scena virtuală a fost mult mai discretă comparativ cu perioadele anterioare. Acest lucru se întâmplă deoarece traversez o etapă în care capacitatea de a-mi controla/planifica viața tinde spre 0 (zero). Chiar și aceste rânduri nu au fost planificate ci se scriu spontan. Azi dimineață nu aveam de gând să scriu ceva…
Cum acest blog se dorește a fi un jurnal personal am simțit brusc să povestesc despre această perioadă din viața mea. Ea încă nu s-a încheiat și astrologic se va finaliza prin decembrie 2022.
Din punct de vedere tehnic (pentru cei ce știu astrologie) mă aflu în al 3-lea an cu luna progresată în casa 12 – despre care am scris aici . Ea este dublată de tranzitele lui Neptun : a fost în cuadratură cu Mercur ultimul an , acum este în cuadratură cu AS/DS și inconjunct Luna natală. E și Pluto pe acolo jucându-se în cuadratură cu Luna și inconjuncție cu AS și Jupiter natal. Cam acesta este contextul astrologic în linii mari.
În traducere, capacitatea mea de a planifica ceva este extrem de limitată. Eu, datorită naturii mele capricorniene, am nevoie de un plan, de a știi ce, când și cum. În ultimele luni, viața m-a dus în zona în care trebuie să trăiesc clipa … Fix acum în timp ce scriam aceste rânduri mă strigă Ana să mă duc să-i rad niște lămâie. ”Îți trebuie acum? Nu poți aștepta?” ”Acum aș avea nevoie!”. Cam așa aș putea sumariza experiența ultimelor luni. Așa că nu plecați, revin imediat.
Gata, am revenit. Lămâia e rasă, toată lumea fericită.
Pentru mine lipsa controlului înseamnă că nu mai am timp pentru mine, pentru a face ceea ce-mi place, ceea ce mi-am propus. Ca urmare sunt 3 luni de când nu am mai citit o carte. Dar cumpăr în continuare iar stiva de pe noptieră atinge cote periculoase în sensul în care în timpul nopții cărțile se pot dărâma fix în capul meu. Dar cel mai tare lucru este că de vreo 2-3 săptămâni nu am mai făcut o hartă, nu mai mai studiat nimic astrologie. Nu știu să fi avut o astfel de pauză până acum. Nu mai zic de meditații, călătorii șamanice … pauză totală.
Ați putea spune că e o perioadă destul de urâtă și mai puțin plăcută. În mod normal așa ar fi fost. Dar, am făcut ceva de care sunt mândru: mi-am băgat p*** în control. Și asta după ce mi-am luat-o în freză artistic cu tot ceea ce voiam să planific, să fac. Am lăsat lucrurile să curgă. Dar nu a fost un proces lin. În prima fază a apărut victimizarea: viața e crudă, de căcat că nu mai am timp pentru mine, că tot apar tot felul de rahaturi, de ce mie? de ce eu? Bănuiesc că le cunoașteți destul de bine. Sunt sigur că și la tine apar. Altfel nu cred că ajungeai să citești aceste rânduri 🙂
Pe urmă am început să mă satur de propriile văicăreli interioare. O parte din mine se plângea , o altă parte o înjura pe cea care plângea. ”De ce mie?” ”Gura fraiere! Ce te tot plângi rahat cu ochi ce ești?”. Un circ de toată frumusețea în interiorul meu. De abia după ce m-am înjurat bine am zis STOP și ce va fi, va fi. În paralel, în tot circul acesta, era și vocea lui Petrică care îmi spunea să mă concentrez doar pe momentul prezent. Focus, Flocus, Focus pe acum! – îmi zicea el. Bine măi Petrică…hai să vedem ce iese.
Momentul care m-a surprins cel mai tare a fost atunci când a trebuit să facem un drum mai lung cu mașina și nu am mai găsit cheia de rezervă. Eu tot timpul când plec câteva zile cu mașina iau și cheia de rezervă că nu se știe niciodată. Acum nu o găseam. În mod normal formam o celulă de criză și nu mă lăsam până nu o găseam. Acum m-am surprins și eu pe mine când mi-am zis ”Nu-i bai, apare ea!”. Mi-am zis-o cu un așa calm ardelenesc de m-am oprit din ce făceam și am început să râd. No, futu-i c-a intrat Ardealul în mine! Acela a fost momentul în care ceva s-a schimbat și am început să iau lucrurile mai ușor, așa cum vin. PS. Cheia a apărut la câteva săptămâni după într-un mod normal, natural ca o pisică care a plecat câteva zile prin vecini și a hotărât că e mai bine acasă.
Prin urmare, pot spune că e o perioadă extrem de faină! Nu am control dar e bine. Asta înseamnă că nu pot planifica lucrurile, nu pot face ce vreau. Așa că nu mai planific, nu mai țin morțiș să fac ce-mi propun ci doar ceea ce simt, ce trebuie la acel moment.
Ceea ce am învățat cel mai mult în perioada asta este că problemele se rezolvă și fără ca tu să te dai cu capul de pereți. Săptămâna trecută am avut o tabără la munte. Singura din acest an și asta pentru că o planificasem mai de demult. La începutul taberei habar nu aveam ce o să fac, cum o să decurgă. Dar a fost foarte fain! O tabără neptuniană în care lucrurile au curs de la sine.
Ceea ce am învățat eu este că a trăi momentul, a trăi în prezent constă în a te concentra doar pe ceea ce poți face în acel moment și nu pe ceea ce ai putea face mâine, pe ceea ce nu ai făcut ieri sau ceea ce nu poți face acum. Mai citește din nou fraza de mai sus, e ok. A ieșit puțin mai complicat. În acest moment scriu aceste rânduri. După ce termin de scris articolul și-l public nu știu ce o să fac. Am în cap o listă de N lucruri potențiale de rezolvat. Dar văd după ce termin de scris. Nu mai stau să mă stresez de pe acum.
A te concentra pe acum este un proces care se poate îmbunătăți prin practică. Dacă nu făceam schimbarea de atitudine, legată de control, cred că acum aș fi fost într-o poziție destul de dificilă. Aș fi reacționat aiurea (așa cum am făcut-o în trecut) și mi-aș fi complicat singur existența.
Ceea ce aș mai putea adăuga este că noi avem un destin, un parcurs foarte bine setat. Harta natală este un exemplu foarte clar al acestui destin. Noi credem că singuri ne facem viața. Ceea ce e nu este adevărat. Este adevărat că noi putem să ne facem viața mai grea sau mai ușoară. Dar nu-ți poți schimba destinul, nu poți schimba ceea ce ai de trăit.
Prin urmare am început să cred în puterea destinului. Ceva de genul: dacă oricum sunt evenimente predefinite în viața mea de ce să mă chinui să-mi planific un viitor? Dacă e predefinit deja atunci cu siguranță voi ajunge acolo. Ceea ce contează este momentul prezent, ce am de trăit și făcut acum, nu mâine.
A avea această percepție, această credință nu înseamnă să-ți bagi picioarele și nu mai faci nimic că oricum se va întâmpla. Pe de o parte, ceea ce ai de trăit vei trăi. Singura diferență este de cât de pregătit vei fi. Momentul prezent, din perspectiva destinului, te pregătește pentru momentul următor. Ceea ce ai de trăit acum este rezultatul unor momente prezente-trecute în care tu ai fost sau nu pregătit pentru ceea ce destinul tău ți-a scos în cale.
Dacă tu nu trăiești momentul prezent așa cum ți se cere niciodată nu vei fi pregătit. Acum sigur că o să mă întrebați ce înseamnă să trăiești momentul prezent?
Răspunsul e simplu: să faci ceea ce ai de făcut acum. Nu ceea ce crezi că ar trebui, ceea ce ți-ai planificat, nu ceea ce îți este neapărat plăcut, ușor. Ci ceea ce trebuie să faci. Eu am scris aceste rânduri pentru că era momentul să le scriu. Nu știu când voi mai scrie pe viitor. Nu știu când voi mai ține un curs, o consultație, o tabără. Dar ce știu este că atunci când va fi momentul să fac ceva voi fi pregătit.
Această perspectivă în a te concentra pe momentul prezent mi-a adus o foarte mare eliberare. Nu mai trebuie să fac ceva anume, ceva ce eu am gândit că trebuie și mai ales atunci când cred eu și în forma pe care eu o consider corectă.
Până acum, mintea mea era extrem de preocupată să construiască, să planifice un viitor. Această preocupare inducea și un nivel maxim de stres: dar dacă greșesc? Dacă ceea ce-mi propun nu este bine? Acum, când nu mai fac acest exercițiu de a-mi proiecta viitorul nu mai am nici sentimentul că am făcut ceva greșit. Viața, destinul m-a dus într-un punct, într-un moment pe care eu trebuie să-l trăiesc cât mai bine.
De multe ori mai vorbesc cu Ana și ne zicem ”Cum naiba am aterizat noi aici, într-un sat pierdut fără să cunoaștem pe nimeni?” Relocarea noastră din București în Ardeal de acum 2 ani este încă un subiect de mirare. A fost o experiență care m-a învățat puterea destinului. Viața m-a dus fără a avea de ales. Nu am fost constrâns. Ba dimpotrivă, s-au aranjat toate lucrurile încât nu am putut să zic NU.
Încă sunt departe de a înțelege de ce am ajuns aici, în acest punct al vieții mele – atât material, fizic cât și mental, emoțional etc. Dar simt că sunt pe drumul meu. Deși nu mi-e clar încep să am încredere.
A trăi mai concentrat pe prezent te face să fii nerăbdător legat de viitor. Dar nu la modul în care te gândești ce va fi ci la modul în care ești curios unde te va duce viața.
Dar să nu credeți că totul e perfect și că-mi joc rolul în mod sublim. Nu…totul e un proces de învățare. Când m-a chemat Ana mai devreme în prima secundă, în mintea mea, a fost ”căca-m-aș pe lămâile tale”. Este reacția automată, instinctuală și de care scapi greu. Dar în secunda următoare a venit partea educată și a analizat situația și a decis că e mai bine să merg să rezolv în 5 minute lămâia și pe urmă să revin la scris. Dacă nu mergeam deja eram iritat, enervat și îmi influența modul în care scriam articolul. Cu alte cuvinte, momentul prezent era viciat și nu-l făceam așa cum trebuie. Plus că rămânea în aer ideea că ”nu mi-ai dat pe răzătoare lămâia”. Și da…era lămâie bio , la care se poate folosi coaja. Știu că de câteva minute pe unii dintre voi vă preocupă lucrul acesta.
Cam asta de pe frontul de luptă …
Păstrăm legătura și ne auzim în curând,
Dan
