Dialoguri de taină
Să vă povestesc ce am pățit zilele trecute. Trebuie să vă zic, pentru că altfel o să mă credeți nebun.
Pe la prânz, după ce am mâncat, m-am întins în pat să trag un pui de somn. Ceva ce fac în mod obișnuit. Ațipesc nu mai mult de jumătate de oră pentru că îmi este suficient să mă resetez la creier.
Am adormit rapid și destul de profund. La un moment dat mă trezesc brusc cu senzația puternică că mai e cineva în cameră. Habar nu aveam cât am dormit. Poate câteva minute cel mult. Deschid ochii și văd, așa în ceață, în colțul camerei o chestie…nici nu știu cum s-o descriu. Nu era ca o ființă omenească sau vreun animal. Era ceva difuz, ca o siluetă intens colorată și la care predomina roșul sângeriu. Eram înaltă de vreo 2 metri și lată ca un om normal. Culorile erau vii și în continuă mișcare.
Am zis că poate încă visez și doar am avut senzația că m-am trezit. Așa că am închis ochii și m-am culcat la loc. Dar de unde! Era clar că nu dormeam. Am stat câteva minute cu ochii închiși până m-am trezit complet. Am deschis ochii din nou și chestia respectivă era tot acolo. Și doar ce mi-a zis astrologul să am grijă la perioada asta pentru că am nu știu ce tranzit care mă face confuz și pot vedea lucruri ciudate. Uite că s-a adeverit…
Nu m-am speriat de ceea ce vedeam ci mai mult îmi era teamă să nu o iau razna. Asta îmi mai lipsea acum, să-mi zboare vreo țigla de pe acoperiș! M-am uitat la apariția din colțul camerei și am simțit că și ea mă privește. Nu avea ochi să o facă dar am simțit că ceva de acolo se ”uită” la mine. Ce să fac acum? Stăteam și ne uitam unul la celălalt.
– Salut, zic eu timid.
Nimic, nici un răspuns. Băi frate, eu ce mă fac acum, am zis eu în sinea mea. Îi fac cu mâna. Nici un răspuns. Mă ridic din pat și dau să mă apropii. Nici o reacție. Partea bună e că m-a convins că nu e o simplă halucinație ci chiar e ceva acolo în cameră.
Eram curios nevoie mare. Nu-mi inspira teama ci dimpotrivă o foarte mare atracție. Îmi părea extrem de familiar, de cunoscut. Am trecut în revistă tot ce știam despre astfel de apariții fantomatice și cam ce ar putea fi. Nu credeam că e vreo apariție angelică pentru că nu am avut nici o reacție evlavioasă de genul picat în genunchi. Nu că aș fi fost eu genul dar, deh, totul e posibil pe lumea asta. Totuși hai să testăm această ipoteză. Așa că rostesc următoarea întrebare:
– Ești îngerul meu păzitor?
La care s-a auzit un hohot de râs de m-am căcat pe mine de frică. Râsul era ceva polifonic, din altă lume, nu foarte clar definit și a fost acompaniat de o explozie de culori în interiorul siluetei. Clar râdea de ce am zis.
– Ești un înger?
– Nu coaie, nu sunt înger!
Am înlemnit! Nu că doar ca mi-a vorbit dar expresia folosită m-a lăsat mască. O folosesc destul de des în dialogurile cu cei apropiați.
– Ești diavol? îl întreb cu o ușoare reținere în glas. Sincer, îmi era teamă de răspuns.
– Diavoli sunteți voi oamenii!, tună vocea. Am simțit că mai avea puțin și îmi ardea o colorată în freză. Clar se enervase.
– Cum așa?
– Pentru că voi faceți rău în mod gratuit. În realitate nu există ceea ce definiți voi a fi diavoli. Voi v-ați creat singur această idee.
– Bine, bine, am zis eu. Deja devenea interesant și mă simțeam provocat dar fără a fi amenințat. Dar ce ești tu atunci?
– Demon sunt, zise entitatea iar culorile au devenit mult mai vii și mai intense de parcă era mândru de ceea ce a zis, de ceea ce este.
– Du-te dracului, am zis eu la impuls. Iar s-a auzit un hohot de râs de se cutremura camera. Acum mă gândeam dacă doar eu am auzit acest râs sau tot blocul. Nici nu mai conta.
– Și ce treabă ai cu mine?
– Sunt demonul tău păzitor, zise el.
No că acum chiar am pus-o! Auzi tu la el, demonul meu păzitor! Unde s-a mai auzit așa ceva. Toată lumea știe de îngerul tău păzitor dar nicăieri nu am citit să existe și un demon. Un milion de întrebări îmi veneau în minte.
– Parcă era vorba de înger păzitor, îi zic eu. Să înțeleg că există doar demon păzitor?
– Există și înger păzitor.
– Și el unde e?
– Pe undeva prin zonă.
– Și de ce ai apărut doar tu?
– Păi doar pe mine m-ai chemat, zise el.
– Nu țin minte să te fi chemat, zic eu privindu-l circumspect.
– Ba da, acum câteva zile. Adu-ți aminte când ai cerut să-ți cunoști latura întunecată.
– Hmm… eu am zis ”lua-m-ar dracu de prost ce sunt că nu mai înțeleg nimic din viața mea. Mi-ar prinde bine acum un ajutor!” Să înțeleg că aceasta a fost o chemare?
– Yep, așa m-ai chemat.
– Sincer, nu prea arăți a demon. Ești chiar simpatic! Mă așteptam la ceva mai fioros, mai înfricoșător.
– Eu apar așa cum e omul pe care îl ghidez. Fiecare își are demonul după chipul și înfățișarea sa, după fricile sale.
– Să înțeleg că eu sunt așa frumos pe interior? am întrebat eu cu speranță în glas.
– Nu chiar, zise el pe un ton vesel. Doar că fricile tale nu sunt atât de înfricoșătoare și nu te împing în întunecimile sufletului.
– Să revenim puțin la faptul că ești demon. Care e treaba cu demoni și îngeri? Și de cei te-ai enervat când am zis de diavoli?
– Demonii și îngerii sunt entități, cred că așa ne numiți voi, care au ca scop să vă asiste în evoluția voastră. Voi oamenii ați idealizat natura îngerilor și ați respins, urâțit natura demonilor. Așa au apărut diavolii. Aceștia nu există decât în imaginația voastră. Voi sunteți de fapt diavolii din poveștile voastre.
– Care este diferența dintre înger și demon?
– Îngerul potențează virtuțile, calitățile și faptele bune ale voastre. Demonii potențează defectele și faptele negative pe care le faceți. Cu alte cuvinte, îngerul are grijă să primești bine la binele pe care îl faci iar demonul să primești rău la răul pe care-l faci. Noi suntem cei ce menținem ceea ce voi denumiți, eronat, karma.
– Cum adică potențează?
– Noi preluăm ceea ce este în voi și manifestăm în exteriorul vostru. Suntem ca o oglindă care vă creează realitatea vieții. Atunci când beneficiezi de o conjunctură favorabilă, îngerul a lucrat pentru a manifesta un bine făcut de tine. Atunci când se întâmplă ceva dureros în viața ta, eu, demonul tău, am creat respectiva situație manifestând un rău făcut de tine. Vezi tu, îngerii și demonii nu fac lucruri gratuite, de capul lor. Ei manifestă doar ceea ce voi faceți în viața voastră.
Deja căzusem pe gânduri. Ceea ce-mi prezenta demonul călăuzitor m-a lăsat o vreme tăcut, incapabil să mai răspund la ceva.
– Din multe puncte de vedere, continuă el, voi, oamenii, aveți un liber arbitru mult mai mare.
– Cum așa? am întrebat eu nedumerit.
– Voi sunteți inconștienți, ignoranți în lumea voastră. Acest lucru vă conferă o mai mare libertate de acțiune. Noi, pe de altă parte, știm exact ce s-ar întâmpla dacă am face ceva greșit. Tehnic putem face ce vrem. Dar practic, cam toți căutăm să facem ceea ce trebuie pentru că știm care este prețul plătit pentru greșeală.
– Fiecare om are un înger și demon păzitor?
– Da, fiecare om.
– Interesant, interesant. Și mai există și alte entități în afară de noi și voi?
– Oh da. Aș putea spune că o infinitate. Dar, doar entitățile pe care voi le numiți demoni și îngeri creează o legătură personală cu voi. Restul pot interacționa doar circumstanțial, dacă sunt apelați și au chef să răspundă.
– Hai să te întreb ceva personal, că tot ai venit la chemarea mea. Care este frica mea cea mai mare? Chiar sunt curios.
– Să nu mori prost, mi-a răspuns el sec.
– Ce înseamnă asta, să nu mor prost?
– Nu știu coaie. E frica ta. De ce mă întrebi pe mine?
– Păi credeam că știi.
– Eu reflect ce e în tine. Nu înseamnă că înțeleg tot ce simți.
– Înseamnă că nu știi tot?
– Acum înțelegi de ce am răspuns la chemarea ta, râse el.
– Nu, zic eu.
– Am venit să-ți arăt că nu ai cum să mori prost pentru că oricum nu ai cum să știi tot.
– Aha….am zis eu auzind cum pică fisele în mintea mea. Care e scopul existenței mele? Scopul personal?
– Acum vrei să trișezi, îmi zise. Nu ți-l pot spune. Este datoria ta să-l afli. Eu doar te pot ghida.
– Păi cum mă poți ghida dacă nu-mi spui unde trebuie să ajung?
– Simplu, zise el. Îți pot arăta ce din tine te împiedică să ajungi acolo. De fapt, asta e și scopul meu. Să te fac să te lovești de tot felul de probleme care să te ajute să înțelegi ce trebuie să schimbi la tine.
– Interesant, interesant, am bâguit eu. Deci nu-mi poți spune ce să fac, dacă fac bine sau nu, corect?
– Corect, zise demonul.
– Dar îngerul păzitor îmi poate spune?
– Nu, nici el nu-ți poate arăta calea. În schimb, îți poate arăta ce să cultivi în viața ta pentru a ajunge acolo.
– Ai un nume?
– Petrică mă numesc, îmi răspunde demonul.
– Faci mișto de mine!
– Da, normal.
– De ce faci mișto?
– Păi asta e stilul tău. Ai uitat. Eu reflect ce e în tine.
– Deci ai un nume?
– Da, dar nu ți-l pot spune. La noi numele este mult mai puternic decât la voi. Dacă-mi cunoști numele poți avea putere totală asupra mea.
– Am înțeles. Dar te pot chema când am nevoie de un sfat?
– Întotdeauna. Eu sunt permanent în contact cu tine. Doar că nu tot timpul devin vizibil ca acum. E nevoie de multă energie pentru a mă manifesta direct în lumea voastră. Din acest motiv nici nu mai pot sta mult.
– Ce să zic, mulțumesc pentru vizită! Măcar acum știu pe cine să înjur când viața pute, am zis eu râzând.
– Hahaha, corect! Poți să mă înjuri cât vrei. Eu tot ce am de făcut voi face.
– Am înțeles! Amin!
– Amin coaie! Spor la viață! zise demonul dispărând din fața ochilor.
Și uite așa am avut eu o întâlnire de gradul zero. Mulți o să credeți că-s nebun, ce mai contează. Fiecare cu demonul păzitor personal! Amu să-i scriu și astrologului să-i zic ce-am pățit și că a avut dreptate cu influențele alea nebune.
Toate bune,
Dan
PS. Acum sper că v-ați prins că e o poveste…sau nu. Ce mai contează când ai avut Neptun în tranzit cuadratură la Mercur natal și Luna progresată opoziție Neptun…
