Tristețea, prietena mea
Acest articol are un dublu titlu ”Ziua în care m-am pierdut” și ”Tristețea, prietena mea”. Pe parcurs vă voi explica de unde această situația și cum ea reflectă o stare interioară.
Am început să scriu aceste rânduri în momentul în care, în mod întâmplător, am ascultat melodia cântată de Lykke Li ”Sadness is a Blessing”. Și acum în timp ce scriu aceste rânduri este pe repetare. Îți recomand să o asculți și tu…
În general, cam toată lumea fuge de tristețe și cu toții căutăm să fim bucuroși, veseli. Eu fiind o natură melancolică, tristețea a fost tot timpul o stare plăcută în care m-am simțit bine. A fi trist sau a fi vesel sunt doar manifestări ale structurii tale interne.
Aici aș dori să fac o scurtă paranteză: eu mă refer la starea interioară și nu la reacția față de un stimul exterior. Nu mă refer la tristețea provocată de o experiență dificilă sau de bucuria provocată de o experiență pozitivă. Mă refer la natura ta interioară, dincolo de măștile sociale. Ideal ar fi să fim neutri. Este stare de Zen căutată în practicile spirituale. În realitate ești ori trist, ori vesel ca tipar fundamental. Mai poți fi și amândouă dar atunci vorbim de un dezechilibru profund în care nu te poți ancora în realitatea interioară.
Pe mine tristețea tot timpul m-a ancorat în interior. Veselia, glumele m-au binedispus pe moment dar în realitatea mă țin departe de interiorul meu. Tristețea, melancolia sunt stări interioare în care mă regăsesc natural și atunci când se manifestă în exterior indică că sunt fericit. Poate sună aiurea dar cred că mulți sunteți la fel ca mine. Aceasta este natura noastră interioară.
Marea problemă este când nu ne acceptăm natura interioară și căutăm să fim opusul. Eu sunt un om glumeț dar nu vesel ca structură interioară. Dacă cei din jurul tău încurajează doar comportamentele vesele atunci poți avea o mare problemă pentru că ajungi să crezi că nu e sănătos să fii trist, melancolic. Și așa ajungi să te pierzi pe tine, ajungi la depresie…
Aici aș avea un mesaj pentru cei care sunt veseli ca structură interioară: dacă cineva este trist, melancolic nu înseamnă că e nefericit! Pentru voi tristețea este ceva nenatural, un dezechilibru. Și pentru noi, cei triști un om vesel ne pare fals și nu credem că e fericit. Mai ales în relațiile de cuplu este greu de acceptat natura reală a partenerului.
Să revenim la tristețe și melancolie ca și stare interioară deoarece este multă confuzie legată de acest subiect.
Tristețea și melancolia sunt manifestări ale energiei Yin, ale energie feminine, ale compasiunii. Veselia, bucuria este o manifestare a energie Yang, a energiei masculine, a acțiunii.
A fi trist nu înseamnă că ești supărat, că ai problemă, că te-a deranjat ceva. Tristețea este modul în care tu te centrezi la tine și simți că ești tu, că trăiești pentru tine. Tristețea ca stare este plăcută și cel mai adesea îmi aduce un zâmbet, o stare de bucurie.
Tristețea aduce blândețe, aduce manifestarea fluentă a emoțiilor. Este o stare în care ești tu cu tine și ai grijă de tine, de ceea ce simți fără a te simți judecat. Pentru mine tristețea este o stare extrem de creativă, în care inspirația și intuiția curg liber.
Tristețea nu este suferință, nu este durere sau supărare ci este o stare de reamintire a naturii tale interioare, a ceea ce ești tu de fapt. Prin tristețe eu doar sunt. Nu trebuie să fac nimic, nu trebuie să fiu ceva, nu joc nici un rol. Nu sunt astrolog, prieten, iubit, tăietor de lemne sau spălător de vase…
Marea problemă apare atunci când ne negăm această stare naturală. Atunci cauți să fii vesel, să fi bucuros, să faci lucruri, să acționezi. Am momente în care tind spre această stare și atunci ajung să mă pierd pe mine. Pe exterior totul este superb. Dar în interior nu te mai regăsești.
De exemplu, atunci când am o perioadă intensă de cursuri, consultații și proiecte ajung să mă pierd pe mine. Totul merge brici, am succes, am satisfacție personală, profesională dar nu sunt fericit. Ușor ajung să cred că sunt nefericit datorită tristeții care mă împiedică să fiu împlinit. Și atunci fug de tristețe ținându-mă ocupat, citind tot felul de prostii, jucându-mă pe calculator etc. Îmi ofer distracții doar pentru a fugi de tristețe. Această cale este una care te duce la depresie și pierdere de sine…
În trecut ajungeam acolo. Iar când ajungeam în acel punct și exteriorul pălea, se stingea. Din acest motiv, în viața mea am schimbat multe lucruri exterioare și destul de des. Acum am înțeles că nu exteriorul este problemă ci fuga de natura mea interioară.
Sunt o persoană melancolică și e bine. Acceptarea naturii tale interioare este foarte importantă și este pasul necesar pentru a fi bine cu adevărat. Tristețea este prietena mea.
Introvertiții sunt cel mai adesea pe tiparul melancolic și trist. Extrovertiții sunt cei care în structura lor au nevoie de manifestare, de acțiune, de veselie, de stimul exterior.
Atunci când îmi neg natura interioară nu mai pot face nimic pentru mine. Nu mai pot medita, face călătorii șamanice, exerciții, nu mai pot citi cărți pentru sufletul meu.
Cel mai dificil este în relații. Cel mai adesea partenerul vede melancolia și tristețea ca pe o problemă, ca și cum tu ai fi nefericit. Automat se gândește că e legat de relație, de propria persoană. Și în acel moment acționează și cel mai adesea obține rezultatul opus, te face nefericit. Tu ajungi să te ascunzi de partener, căutând să fii vesel, să zâmbești. Ceea ce este un efort uriaș și cu un cost interior enorm pe care tot relația și partenerul o vor deconta.
Problemele apar adesea în copilărie atunci când părinții văd natura melancolică a copilului ca o problemă care trebuie remediată. Dacă ai un copil care preferă să petreacă timp cu el, să nu zâmbească tot timpul nu înseamnă că e dereglat. În loc să-l înveselești mai bine ai căuta să-i oferi condiții de a-și exprima starea, creativitatea și intuiția. Un astfel de copil este extrem de creativ și are nevoie să fie ghidat nu înveselit.
Atunci când îți accepți natura interioară vei știi când să te oprești. Tristețea este cea mai bună prietenă. Dar ca orice bună prietenă vine în vizită dar mai și pleacă. Atunci când nu o accepți ea dă buzna peste tine și nu mai vrea să plece. Devine furioasă că o respingi și te aruncă într-un mare hău emoțional.
Starea de tristețe la care mă refer este o stare interioară care nu poate fi împărtășită în mod direct cu nimeni. Nu pot fi trist cu tine. Putem sta unul lângă celălalt în liniște, fiecare cu starea lui interioară melancolică și amândoi putem fi fericiți.
Dându-mi voie să fiu trist, melancolic devin liniștit, echilibrat și pot manifesta veselie și bucurie autentică. După ce petrec un timp eu cu mine, am chef de făcut lucruri, de vorbit, de discutat etc. Dar dacă nu am acest timp cu mine, dacă nu-mi dau voie să exprim acea stare de tristețe devin nefericit.
Și nu ține de ceilalți, ține de mine. A petrece timp cu mine la calculator de exemplu este tot un mod de a fugi de natura interioară. Tehnologia actuală generează o hiper-stimulare a simțurilor, a creierului și te scoate forțat din starea interioară. Te anesteziază.
Rândurile scrise mai sus sunt rezultatul ultimului an trăit, în care m-am pierdut pe mine, în care , singur nu mi-am dat voie să fiu eu. Pe exterior totul este excelent: profesional în poziția la care am visat să fiu, financiar stabil, afectiv împlinit. Dar faptul că nu conștientizasem și acceptasem pe deplin natura mea interioară m-a dus într-un punct în care nu mă regăseam, eram cumva nefericit. Mintea, raționalul îmi spunea că totul e ok, că nu am motive să fiu trist. Ea, mintea, vede tristețea ca o problemă. Acum a înțeles că nu e așa. Am învățat în timp să caut să înțeleg de ce trăiesc ce trăiesc, care este oportunitatea și să nu văd lucrurile ca pe ceva fatidic care mi se întâmplă că Universul e nașpa.
Am scris aceste rânduri cu speranța că te vor ajuta să-ți accepți și tu natura ta interioară. Și tu poate ești trist și melancolic. Și este bine, nu ești greșit(ă).
Ar mai fi multe lucruri de povestit aici și poate voi mai reveni asupra acestui subiect. Acum am înțeles pe deplin de ce pe acest blog am dezactivat comentariile încă de la început. Ceea ce scriu aici reflectă adesea aspecte personale și nu ceva la care aștept un comentariu, o părere. Dacă vrei să-mi scrii o poți face folosind formularul de contact. E diferit de comentariu pentru că mesajul este personal, privat… este așa cum simt eu să fie anumite lucruri.
Toate bune,
Dan
