Curajul și Răbdarea, o prietenie interesantă

A avea curaj și a avea răbdare par a fi, la prima vedere, două lucruri total diferite. Cum în ultima perioadă am reflectat destul de mult pe marginea acestor concepte, aș dori să împărtășesc cu voi câteva din concluziile la care am ajuns.

Modul meu de a gândi, de a privi lumea este prin definiție astrologic. Ce înseamnă acest lucru? Probabil ați zice că e o nevoie de a ghici viitorul. Nimic mai fals. Modul meu de gândire se raportează permanent la arhetipurile din astrologie, la arhetipurile semnelor zodiacale, ale planetelor etc. Ca urmare orice situație care necesită un proces analitic este evaluată din această perspectivă. Gândirea mea are la bază cele 2 polarități, cele 4 elemente, cele 3 moduri și cele 12 mari arhetipuri. Am făcut o scurtă paranteză pentru a explica modul în care ajung la unele corelații si fac unele conexiuni.

Unul din scopurile mele în această viață este de a învăța lecția CURAJULUI. În esență, înseamnă că în orice moment al vieții mele trebuie să dau dovadă de același nivel de curaj și să evit extremele. Orice fel de experiență îmi aruncă viața eu trebuie să o abordez cu curaj. Nici să fug, nici să mă arunc cu capul înainte. Curajul este legat de elementul FOC iar în mod particular, în cazul meu, de energia și arhetipul Berbecului.

De mulți ani lucrez în a învăța despre CURAJ. Am citit destul de multe pe acest subiect, am aplicat și experimentat numeroase metode și tehnici astfel încât am reușit să ajung într-un punct mult mai bun comparativ cu anii trecuți.

Unul din aspectele legate de CURAJ care încă nu-mi era clar era cel legat de nerăbdare și tendința de a grăbi lucrurile. Știm cu toții că energia Berbecului este una neastâmpărată și care nu prea are răbdare. Totul este aici și acum pentru el. Cu alte cuvinte Berbecul semnifică atât curajul cât și nerăbdarea. Două lucruri care nu prea par a fi compatibile.

Șmecheria constă în a înțelege că nerăbdarea nu este un atribut în sine ci reprezintă efectul, manifestarea dezechilibrată a răbdării. Prin urmare, Berbecul manifestă lipsa răbdării. Iar răbdarea, din perspectiva arhetipurilor zodiacale, este indicată de Capricorn. Între Berbec și Capricorn exista un aspect de tensiune permanentă. Ele manifestă o tendință comună – dorința de a începe noi lucruri (fiind semne cardinale) – dar în moduri diferite. Berbecul vrea acum, imediat iar Capricornul doar după un plan bine pus la punct.

Cu alte cuvinte CURAJUL și RĂBDAREA se află permanent într-un aspect tensionat în sensul în care echilibrul se obține doar dacă depui un efort constant și conștient. Atunci când ești în echilibru ai și CURAJ și RĂBDARE. Putem spune că natura CURAJULUI include RĂBDAREA iar natura RĂBDĂRII include CURAJUL. Nu poți fi curajos și lipsit de răbdare sau invers răbdător dar fără curaj.

Atunci când ai cu adevărat CURAJ, ai RĂBDAREA de a aștepta momentul oportun pentru a acționa. Nerăbdarea Berbecului provine de la o manifestare debalansată a curajului. Ce înseamnă asta? Poți acționa la furie, la rupere cum se zice. Dar acela nu este curaj ci nebunie de moment, o forțare. Sau poți să dai înapoi și să faci pe tine de frică. Ambele manifestări sunt aspecte extreme ale curajului. Atunci când nu ai curaj ai tendința fie de precipita și forța lucrurile, fie de a renunța complet la a mai face ce ți-a propus.

Atunci când ai cu adevărat RĂBDARE, ai curajul de a acționa așteptând momentul oportun și identificând abordarea corectă. Lipsa de curaj provine de la o manifestare debalansată a răbdării. Ce înseamnă asta? Poți avea o răbdare infinită, dar de fapt nu ai curajul de a acționa și tot aștepți momentul potrivit. Sau poți să nu ai deloc răbdare și să devii atât de încăpățânat în a face ce vrei, când vrei și cum vrei și nu mai ții cont de nimeni și nimic.

În concluzie: din perspectiva curajului ai nevoie să cultivi răbdarea. Din perspectiva răbdării ai nevoie să cultivi curajul.

Putem folosi și metoda autosugestiei definind afirmații cheie pentru fiecare aspect:

  • pentru cultivarea curajului ”Am răbdare să devin curajos!
  • pentru cultivarea răbdării ”Am curaj să am răbdare!

Curajul fără Răbdare și Răbdarea fără Curaj nu pot exista. Ele se susțin reciproc și sunt aspecte ale ființei noastre pe care trebuie să le cultivăm, antrenăm permanent. Atunci când devii nerăbdător îți pierzi curajul. Atunci când îți pierzi curajul devii nerăbdător.

Atunci când simți că nu ai curajul să faci ceva încearcă să cultivi răbdarea. Atunci când simți că nu ai răbdare încearcă să cultivi curajul.

Sper ca cele scrise mai sus să vă fie de folos și să vă ajute în a înțelege mai clar ce înseamnă Curajul și Răbdarea și care este natura relației lor.

Toate bune,

Dan

Photocredits