Despre iubire și ură
Articolele pe care le scriu se formează destul de clar în mintea mea înainte de a izbi cu degetele tastatura. Acest articol stă în mintea mea de vreo 2 luni, ca un abțibild cu plata taxei de autostradă pe un parbriz. Dar acum i-a venit momentul să fie scos la lumină.
Despre iubire și ură. Complex subiect și despre care s-au scris munți de articole și cărți. Probabil mult mai mult decât am putea citi într-o viață. Ce doresc să împărtășesc cu voi aici nu reprezintă o abordare filozofică ci una mai practică. Iubirea practică? Nu, nu… nu mecanizăm iubirea. Doar voi încerca să o abordez dintr-o perspectivă mai concretă.
În ultimul an, s-a conturat în mintea mea o idee extrem de îndrăzneață. Ideea nu-mi aparține. Ea a fost preluată din diferite scrieri, din diferite domenii. Doar că a rămas înfiptă bine și a început să lucreze – cam cum erau prezentate lucrurile în filmul Inception. Ideea este următoarea: nu există entități de sine stătătoare ci doar procese.
Aparent o idee care sună bine, cool, trendy dar care la mine a început să macine tot ce știam. Dacă citești despre ultimele perspective în fizică, poți afla că la nivel subatomic nu mai există materie ci doar spații care interacționează între ele generând energie. Sau ideea că 99% din masa Universului este generată de forța/energia care ține lucrurile legate – vezi aici video.
Prin urmare, am început să văd lumea ca pe o secvență de procese și de obiecte. Eu, Dan, sunt un proces format din multe, multe alte procese. Nu există un DAN unitar ci doar o sumă de procese. Corpul fizic este un mare proces format din organe (alte procese) și tot așa. La început totul pare unitar din punct de vedere organic. Dar în realitate, dacă crești gradul de detaliere ajungi la nivel subatomic în care masa, obiectul dispare. Noi doar avem percepția că lumea e formată din obiecte, din entități. În realitate sunt doar procese. Obiectele fizice, cum ar fi corpul nostru sunt procese extrem de stabile. Emoțiile noastre sunt tot procese dar mai puțin stabile.
Practic totul în lume este un proces. Dar ce înseamnă proces? Înseamnă în esență o manifestare a unei energii, într-un anumit spațiu cu un anumit scop. Cam așa aș defini. Mai pe scurt, aș spune că e un spațiu în care se întâmplă ceva. Eu Dan, dar și tu cel/cea care citești ești în primul rând un spațiu bine delimitat. Procesul a început la naștere și se va încheia la moartea noastră. În acel moment vom elibera spațiul pe care îl ocupăm iar energia se transferă către un alt proces.
Atunci când privești lumea ca o sumă de procese începi să o vezi cu alți ochi. Eu sunt într-un astfel de etapă de repoziționare raportată la lume.
Acum să trecem la iubire și ură și să le privim ca procese.
Fiecare proces în sine are un scop bine definit. Asta nu înseamnă că noi îl putem afla. Știința practic caută să explice toate procesele care au loc în lume. Iubirea și ura pot fi privite ca procese. Ce e și mai simpatic este că ele sunt de fapt același proces, dar care se poate manifesta în direcții diferite.
Care ar fi procesul din spatele iubirii/urii?
În opinia mea, în esență este vorba de procesul de a te deschide sau închide față de ceva/cineva, față de un alt proces. Atunci când iubești practic apare un proces de deschidere a ta, a ființei tale către ceea ce iubești. Dacă persoana A iubește pe B, atunci A se deschide către B. Ura este procesul invers, de închidere. A urăște pe B, atunci A se închide față de B.
A deschide și închide sunt și ele procese. Dar sunt procese fundamentale, simple. Așa cum atomii sunt componentele fundamentale ale lumii fizice – cel puțin așa cum o percepem noi ca fiind fizică, tangibilă – așa și procesul de deschidere/închidere este unul fundamental. Orice alt proces include acest mecanism de închidere sau deschidere.
Imaginează-ți că privești pe geam cum afară e înnourat și plouă. Îți poate place ce se întâmplă sau nu. Poți spune ”off plouă, ce de căcat” sau ”plouă, ce mișto”. Practic tu fie te deschizi către experiență, fie te închizi. Noi le putem spune iubire sau ură. Procesul de închidere/deschidere poate fi tradus prin multe alte procese naturale din viața noastră, nu doar prin iubire sau ură. Eu am ales iubirea pentru că de aici a plecat cumva căutarea mea de a înțelege fenomenologia lumii.
Faptul că tu iubești pe cineva sau îți plac anumite lucruri înseamnă că ființa ta se deschide către un anumit tip de interacțiune. Preferi să te lași luat în brațe de iubitul/iubita ta și nu de cineva necunoscut. Preferi, te deschizi, să bei băutura preferată și eviți, te închizi, către cea care nu îți place.
Acest proces de închidere/deschidere este declanșat la rândul său de alte procese. Aici pot enumera enorm de multe procese care pot duce la iubire/ură. Ceea ce trebuie să reținem din cele scrise mai sus este că atunci când iubim ne deschidem experienței iar când nu mai iubim ne închidem față de respectiva experiență. Nimic mai mult.
Procesul de iubire/ură sau deschidere/închidere declanșează la rândul lui alte procese din interiorul nostru. Reacțiile noastre sunt și ele procese la rândul lor. Viața noastră este doar o suită de procese, mai simple sau mai complexe.
Aparent ai putea spune: ”Și ce dacă Dane? Ce contează că e proces sau nu?”. Păi contează enorm. Atunci când cu adevărat înțelegi că totul este un proces dispare obiectul, dispare atașamentul și suferința. Ele însele, atașamentul și suferința, devin procese în sine. Iar orice proces poate fi lucrat, poate fi abordat într-un mod în care poți să-l optimizezi.
Atunci când înțelegi cu adevărat faptul că totul e proces îți dai seama că nu există EU de sine stătător ci acest EU este o sumă de procese. Boala, de exemplu, nu este ceva ce ți se întâmplă ție ca entitate ci indică un dezechilibru la nivelul proceselor interioare. Totul din noi este un proces și ca urmare poate fi optimizat și adus la punctul de echilibru.
Scriam mai sus că pentru mine totul a plecat de la o nevoie de a înțelege iubirea. Cel mai greu mi-a fost să înțeleg aceea iubire în care tu te duci pe copcă, în care îți pierzi orice reper interior. Similar și cu ura. Acum, cu perspectiva noua, înțeleg de fapt că prin procesul iubirii tu te poți deschide. Te poți deschide prea mult sau prea puțin.
Fiecare proces are un mod de funcționare echilibrat, optim dar în același timp el poate ajunge să funcționeze într-un mod problematic: fie prea intens, fie prea lent. E ca motorul la mașină: pentru fiecare viteză există o turație ideală. Poți supratura motorul sau subtura. În ambele situații ai ieșit din zona de echilibru și funcționare optimă.
Revenind la iubire: observă-te cum te deschizi către ceea ce-ți place, cum îmbrățișezi experiența respectivă. Observă și cum te închizi atunci când nu-ți place ceva. Dacă ajungi la ură deja vorbim de o închidere agresivă, extremă. Atunci când te deschizi către experiență ai mai mult curaj. Atunci când te închizi ai mai puțin curaj.
Depresia poate fi privită ca un proces accentuat de închidere a ființei către experiența vieții. Atunci când te închizi ceva din tine va căuta să iasă. Ce înseamnă asta? Sunt procese care depind de procesul de deschidere. Toate procesele din noi sunt interdependente. Închiderea dă stingerea. Deschiderea, iubirea, aprinde, dă viață pentru că susține celelalte procese. Atunci când te închizi, tu efectiv închizi procese interne, părți din tine. Ca urmare apare senzația de întuneric, de lipsă de viață.
Ca o concluzie: trebuie să învățăm să ne deschidem/închidem într-un mod optim. Procesul de închidere/deschidere este necesar în ambele faze. Dacă ai fereastra deschisă și afară bate vântul tare e indicat să închizi geamul. Așa și în viață. Dacă te-ai deschis prea tare, e bine să te mai închizi. Dar fă-o optim, așa cum trebuie. Și dacă nu știi ce înseamnă acest optim, învață.
Ca exercițiu: poți face o listă cu toate lucrurile pe care le urăști, detești, nu-ți plac și privește-le ca pe un proces de închidere din partea ta. Treci dincolo de ”nu-mi place” și vezi ce anume declanșează acest proces de închidere față de experiența respectivă. Este necesar acest proces de închidere? Îți pune cu adevărat viața în pericol?
Sper ca cele scrise să vă ajute să percepeți lucrurile diferit și să vă ajute să fiți bine. Nu există rețete predefinite de ”închidere/deschidere” ci fiecare trebuie să învețe, să descopere nivelul optim personal.
Pentru mine, ideea de proces schimbă totul. Inclusiv abordarea astrologică. Sunt încă la început de drum în a procesa totul. Dar cred că această abordare ar deschide noi oportunități pentru a trăi mai bine. Mă gândesc doar la ideea fundamentală că nu suferi de ceva anume ci doar că anumite procese funcționează dezechilibrat. Dacă găsești procesul sursă și îl echilibrezi, restul se echilibrează natural.
Toate bune,
Dan
