Sindromul impostorului

”Sindromul impostorului (cunoscut și sub numele de fenomenul impostorului, impostorism, sindrom de fraudă sau experiența impostorului) este un tipar psihologic în care un individ își pune la îndoială abilitățile, talentele sau realizările și are o teamă persistentă interiorizată de a fi expus ca „impostor”. În ciuda dovezilor externe ale competenței lor, cei care se confruntă cu acest fenomen rămân convinși că sunt impostori și nu merită tot ceea ce au realizat. Persoanele care suferă de acest sindrom își atribuie în mod incorect succesul norocului sau îl interpretează ca rezultat al înșelării altora în a crede că sunt mai inteligenți decât se percep ei înșiși.”

Wikipedia

Cred că foarte mulți dintre noi am avut sau avem în viața noastră această senzație, că i-am păcălit pe ceilalți și de data aceasta. Personal, mulți ani am avut această senzație și cu siguranță am trăit din plin acest sindrom al impostorului.

Din acest motiv m-a preocupat subiectul și am lucrat mult cu mine să-l pot depăși. În continuare aș dori să vă împărtășesc concluziile la care am ajuns și care m-au ajutat să fac pace în interior.

În opinia mea, marea problemă constă în faptul că plecăm, în mod eronat, de la premisa că toate abilitățile și tot ceea ce știm trebuie să ne fie nouă de folos, trebuie să se aplice în primul rând asupra propriei persoane. Acest lucru este fals și cred că stă la baza acestei senzații că ești fals în ceea ce faci.

La mine se manifesta, și probabil cam la toată lumea, în momentul în care dădeam sfaturi și îi consiliam pe ceilalți. Sfaturile erau bune pentru că vedeam rezultatele celor care le urmau. Dar eu simțeam că am dat din gură total aiurea. E ușor să dai sfaturi. Mai greu e să dai sfaturi bune.

În munca mea de astrolog, un astfel de sindrom este destul de toxic pentru că însăși natura activității presupune să ofer sfaturi și să-i ghidez pe ceilalți. Mi-a luat mult timp să înțeleg că am această abilitate de a-i sfătui pe ceilalți. Iar fix aceeași abilitate nu se aplică la propria mea persoană. Sau cel puțin nu credeam.
Realitatea este că fiecare dintre noi are o serie de abilități care sunt utile și funcționează eficient pentru ceilalți. Dacă vrei să le aplici la tine s-ar putea să nu funcționeze. Și este normal să fie așa. De ce? Simplu.

Acele abilități îți sunt date să te ajute în viața de zi cu zi și ele pot sta la baza evoluției tale socio-profesionale. În cele mai multe cazuri, acele abilități nu le ai ca să te ajuți tu pe tine și doar pentru a-i ajuta pe ceilalți și astfel să poți supraviețui în colectivitate.

Toate lucrurile pentru care ne simțim ”impostori” sunt de fapt daruri pe care noi le avem și au ca scop să fie folosite în relație cu exteriorul. Cum scriam mai sus, marea problemă este că noi credem că trebuie să le folosim în mod direct asupra noastră. Total greșit. Eu credeam că îmi pot da și mie sfaturi bune și că ar trebuie să procedez la fel cum le spun celorlalți să facă.

Doar că în relație cu mine, abilitatea de a da sfaturi bune nu funcționează. În momentul în care am înțeles această diferență am început să fac pace cu mine. Dacă eu nu pot să-mi dau sfaturi bune atunci ce e de făcut? Asta a fost următoare întrebare. Răspunsul a venit destul de repede: taci și ascultă. Am încetat să-mi dau sfaturi și am început să mă ascult, să văd ce simt și ce-mi transmite Universul că ar trebui să fac. Vreau să subliniez un lucru important: această abordare este strict legată de mine, de structura mea. Nu e ceva valabil în mod automat pentru toată lumea.

Multă vreme nu am putut să accept diferența dintre abilitățile unei persoane și persoana însăși. De exemplu, medici care îți recomandă ce să faci ca să fii sănătos dar al căror corp nu arată deloc sănătos și nu-mi inspiră încredere.

Vrei să primești pe email imediat ce public un articol nou? Abonează-te la newsletter-ul DanC.ro

În final am înțeles că există o mare diferență între mesajul pe care îl transmite un om și ceea ce face cu propria viață. El poate avea o abilitate extraordinară dar care pentru propria persoană nu se aplică, nu o poate folosi.

Acum ajungem la impostorii reali. Ei există și chiar într-un număr destul de mare. Ideea de bază este că un impostor real nu suferă de ”sindromul impostorului”. El nu are nici o problemă în a se preface că știe. De multe ori este greu să facem diferență între un impostor și cineva care doar suferă de sindromul impostorului. În realitate, cel care suferă de sindrom este mult mai autentic dar tot la el se manifestă și o ușoară îndoială. Cel care e impostor va pune accent pe a-ți zdrobi toate dubiile pe care le-ai avea.

Să revenim la subiectul nostru. Dacă ai acest sindrom al impostorului te sfătuiesc să-ți identifici acele abilități, lucruri pe care le faci bine pentru ceilalți și să înțelegi că poate pentru tine nu se aplică. E posibil ca acele talente să-ți fie date pentru a te ajuta să-ți îndeplinești misiunea personală.

Noi în viața noastră nu suntem doar pentru noi. Suntem și pentru ceilalți așa cum și ceilalți sunt pentru noi. Dacă noi am avea abilități, talente pe care să le folosim doar pentru uzul personal nu ar mai exista societatea așa cum o știm. Pictorul nu pictează pentru el, poetul nu scrie poezii pentru el, iar medicul stomatolog nu face ani de școală pentru a se îngriji doar de proprii dinți.

În momentul în care ai să înțelegi și să accepți faptul că poți face lucruri doar pentru ceilalți și nu pentru tine, atunci vei putea face pace în interiorul tău și nu te vei mai simți ca un impostor.

Eu sunt pasionat de viețile oamenilor și citesc în mod constant biografiile diferitelor persoane. Multă vreme ajungeam să fiu ”scârbit” de acest contrast între ceea ce oferea omul omenirii și cum își trăia viața. Dar am înțeles că mesajul pe care un om îl transmite nu poate fi alterat de modul în care își trăiește viața. El are un mesaj de oferit lumii iar viața personală reprezintă ceva diferit. M-a ajutat să ”de-zeific” anumite persoane a căror lucrare m-a impresionat la început.

În realitate, secretul este de a învăța să-ți accepți darurile și să le folosești chibzuit pentru a te ajuta indirect pe tine.

Info: Cursuri și atelier astrologie, tarot – pentru începători și avansați – AscellaSpica.ro

Pentru mine, cunoașterea astrologică este un dar pe care l-am primit. Nu este un scop în sine ci doar ceva ce trebuie să ofer lumii. Oferind acest dar al cunoașterii astrologice mă ajut pe mine să-mi îndeplinesc propriul scop. De multe ori am vrut să renunț la astrologie pentru că mă simțeam ca un impostor. De unde știam eu lucruri? De unde dau eu atâtea sfaturi și ghidez oamenii? Cu ce autoritate? Am înțeles că acesta este darul meu, primit pentru a mă ajuta pe drumul meu.

Multă vreme am vrut să folosesc astrologia direct pentru propriul beneficiu. De ce să te ghidez doar pe tine să ai succes când mă pot ajuta și pe mine să am succes? M-am chinuit rău gândind în acest fel. Darul astrologiei nu este pentru mine. Folosesc astrologia la nivel personal dar cu mult mai multe limitări decât o fac în relație cu ceilalți. Deciziile mi le validez apelând la alte metode și căi. De exemplu, tarotul. Consultații strict de tarot nu am oferit și nu cred că voi oferi vreodată. Îl mai folosesc adiacent când ghidez pe cineva. Dar tarotul este un instrument pe care îl simt că este pentru mine. E adevărat că ofer cursuri de tarot. Dar tot din perspectiva de a le oferi celorlalți un instrument să se ajute singuri.

Sper să vă ajute cele scrise de mine în a face pace. Acceptați-vă darurile și înțelegeți că nu sunt pentru voi în mod direct. Altfel experiența impostorului poate duce la blocaje, anxietate, stres sau depresie.

Exemplul cel mai clar este al comedianților care de cele mai multe ori ,în realitate, sunt depresivi, triști. Ei cred că se pot înveseli singuri. Când de fapt comedia nu este remediul pentru tristețea lor interioară. Ei au darul de a-i înveseli pe ceilalți iar pentru ei trebuie să aplice o altă metodă.

Toate bune,
Dan

Photocredits