Reîncarnarea – adevăr sau minciună?
Don’t grieve. Anything you lose comes round in another form.
Rumi
Reîncarnarea reprezintă unul dintre subiectele cele mai dezbătute și discutate în zona spirituală, religioasă sau ezoterică. Conceptul de reîncarnare presupune existența unui suflet care trece de la un corp la altul, de la o viață organică la alta. Multe din religiile orientale au la baza lor acest concept al reîncarnării în timp ce alte religii resping acest concept, de multe ori înlocuindu-l cu ideea de ”viață după moarte”.
Scopul acestui articol este de a vă prezenta o serii de concluzii legate de acest subiect. Este doar o părere personală bazată pe mulți ani de căutare și înțelegere rațională a acestui concept.
Concluzia mea este că reîncarnarea este atât reală cât și falsă. Da, știu…pare că am dat-o la întors și nu-mi asum nici una din alternative. În realitate, concluzia mea este una destul de clară iar în continuare voi încerca să vă explic în detaliu ce și cum.
Primul aspect pe care aș dori să-l subliniez legat de reîncarnare este că la momentul actual este imposibil de demonstrat. Putem avea o serie de dovezi circumstanțiale dar nici acestea nu indică clar existența acestui proces de reîncarnare. Pentru a putea dovedi sau invalida reîncarnarea va trebuie să căpătăm o imagine mai clară asupra morții noastre – nu mă refer din punct de vedere biologic. Iar ca să cunoaștem mai clar ce înseamnă moartea cred că trebuie să aflăm natura somnului nostru și a stărilor de visare. Reîncarnarea, moartea, somnul sunt strâns legate între ele. După cum putem observa la momentul actual mai avem încă mult de studiat pentru a putea măcar să găsim un suport în a valida sau invalida reîncarnarea.
Există numeroase cazuri de copii care își pot aduce aminte lucruri care nu le aparțin și care fac parte din viața unei alte persoane care a trăit anterior. Nici aceste lucruri nu reprezintă dovezi clare ale reîncarnării. Ele indică doar că o persoană poate poseda amintirile unei persoane care a trăit la un moment dat. Nu indică o legătură directă între cele două persoane. Faptul că tu vezi un documentar despre Veneția și devii capabil să descrii aspecte clare ale vieții de acolo nu înseamnă că ai fost în acel loc vreodată. Așa și cu aceste amintiri pe care unii copii le au.
Tema reîncarnării este una foarte apetisantă pentru om pentru că ne ajută în a fi mai liniștiți în lupta cu marele nostru ”inamic”, moartea. Ideea că sub o formă sau alta există o continuitate este destul de reconfortant, măcar până la un punct. E o idee care îți poate face viața mai liniștită.
Am început să citesc și să doresc să aflu despre acest subiect de mulți ani. Am trecut prin multe etape și faze, de la credința aproape oarbă până la scepticism. În timp lucrurile s-au mai clarificat și consider că am ajuns la o percepție bazată pe logică și argumentație.
Marea întrebare pe care am avut-o legat de reîncarnare a fost următoarea: cum se face că acum suntem miliarde de oameni pe când de-a lungul întregii istorii a umanității nu au existat acest număr de persoane? Dacă există acest proces de reîncarnare atunci undeva dă cu virgulă. Se mai vehiculează ideea că vin suflete noi aici pe pământ. Mă îndoiesc de acest lucru. Au fost mulți oameni care au studiat reîncarnarea folosind metoda regresiilor (indiferent de formă) și nu am aflat să fi dat peste vreun subiect care nu și-a găsit vreo viață anterioară. Cumva toți cei regresați au putut accesa un fel de amintire din altă viață. Nici acest proces de reamintire nu este o dovadă directă a reîncarnării. Nu știm de unde vine exact această amintire și care e întregul mecanism.
Încercând să răspund la această întrebare m-am lovit de o serie de ziduri care mi-au zdruncinat încrederea în existența ei. Dar tot studiind am înțeles un element foarte important legat de acest concept al reîncarnării și care nu prea este evidențiat foarte clar. Nu susțin că am citit tot ce se putea despre acest subiect dar am parcurs destul de multe materiale. Concluzia la care am ajuns este că procesul de reîncarnare nu este liniar!
Ce înseamnă acest lucru: noi nu trecem pur și simplu de la un corp la altul! Procesul este mult mai complex și sper să fiu destul de clar în a-l explica.
Reîncarnarea se bazează pe existența unui vehicul care rămâne întreg atunci când corpul fizic moare. E ceea ce denumim ”suflet”. Cu alte cuvinte putem spune că noi suntem suflete sau vehicule care îmbracă o formă organică, o formă umană în cazul nostru.
Atunci când are loc procesul de concepție și formare a viitorul ”om” se au în vedere atât construcția organică cât și cea a structurii personalității viitorului individ. Studiind astrologia se observă cum fiecare dintre noi are o structura a personalității foarte clar conturată și extrem de bine definită. Este adevărat că ea este modificată de condițiile de mediu. Dar în esență noi venim ”programați” să funcționăm într-un anumit mod.
Atunci când are loc procesul de formare a noii personalități se folosesc amintirile celor care au trăit înaintea lui. În momentul în care murim, toată experiența noastră de-o viață este cumva arhivată, salvată pentru a putea fi refolosită mai târziu.
Practic fiecare dintre noi posedă amintirile multor oameni care au trăit înaintea noastră. Toate aceste amintiri sunt stocate în subconștient și ele împreună îți formează caracterul, abilitățile dar și defectele. Dacă tu ești o persoană cu un curaj extraordinar înseamnă că acel curaj este rezultatul acelor fișiere, amintiri stocate în tine și ele aparțin unor alți oameni care au dat dovadă de curaj pe parcursul existenței lor.
Astfel noi, cei vii, împărtășim amintiri comune. Din acest motiv, se întâmplă ca multe persoane în regresie să ajungă la aceeași personalitate din trecut. E posibil ca cineva din secolul II de exemplu să fie prezent sub forma amintirilor în milioane de oameni din timpurile noastre. Acest proces explică și susține explozia demografică din prezent.
Acest lucru duce la ceea ce spuneam inițial: reîncarnarea este atât falsă cât și reală.
Reîncarnarea este falsă pentru că tu nu ai mai trăit în alt moment, alt timp. Eu, Dan Ciubotaru în forma pe care o am acum nu am mai trăit vreodată și nici nu voi mai trăi în viitor. Structura personalității mele este rezultatul multor amintiri ale multor persoane care au trăit înaintea mea. După moartea mea, amintirea vieții mele va servi ca ingredient pentru cei ce vor veni după mine și vor avea nevoie de aceste informații, de experiența mea. Cu siguranță, ca astrolog sunt sigur că am stocate în subconștientul meu amintirile multor astrologi care au trăit înainte mea. Dar eu nu sunt ei, ei sunt parte din mine!
Reîncarnarea este reală pentru că acele amintiri sunt vii, reale în interiorul tău.De fapt, ele nu sunt simple amintiri ci procese, idei, concepte, filosofii de viață, experiențe trăite. Acele persoane practic trăiesc în interiorul tău și tu exiști în forma actuală datorită lor.
Nu știu câte astfel de amintiri posedăm. Dar cred că nu ne-ar ajunge o viață să le parcurgem pe toate. Prin urmare, regresia ca metodă de a te ajuta este bună până la un punct. Dacă insiști mai mult decât e necesar vei deveni confuz pentru că cu cât vei săpa mai mult cu atât vei descoperi noi și noi amintiri și identități. Am făcut regresii și m-au ajutat extraordinar la momentul respectiv. Recomand celor care doresc să experimenteze să o facă dar să nu o privească ca o soluție finală ci doar ca o metodă de a clarifica anumite aspecte ale vieții lor.
Lumea în care trăim este un mare computer în care totul este virtual. Nimic din ce percepem nu este real cu adevărat. E ceea ce susțin de mii de ani mulți învățați și înțelepți ai lumii noastre. Iar acest calculator stochează, salvează, arhivează tot ce se întâmplă, tot ce trăim.
Sufletul nostru vine în acest plan pentru a experimenta ceva. El are o misiune clară iar aceasta este una pur personală. Pentru a putea exista în acest plan, el are nevoie de un corp și de o structură a personalității care să-i permită existența. Are nevoie de hardware și software. Despre corp (hardware) lucrurile sunt simple. Din pământ ne naștem, în pământ revenim. Despre Ego, despre personalitate lucrurile stau similar: dintr-o arhivă venim și într-o arhivă ajungem.
Ceea ce contează este experiența acumulată din perspectiva sufletului. Eu, Dan sunt doar o manifestare redusă, palidă a ceea denumesc sufletul meu. Așa si tu. Ești o manifestare limitată a ceva mult mai complex. Este foarte posibil ca sufletul de care aparțin să mai aibă multe alte forme umane în acest moment pe Pământ. Habar nu am.
Dar ce pot spune și sunt în proporție de 95% convins este că reîncarnarea este și falsă și reală. Tehnic vorbind nu există reîncarnare ci doar un proces de transferare a unor informații de la o entitate la alta.
Faptul că în tine există amintirile unei prințese din Egipt nu înseamnă cu tu ai trăit atunci, tu ești prințesa. Tu nu ai mai trăit vreodată și nici nu ai să mai trăiești în acest format, așa cum ești acum. Prințesa poate exista în tine și îți definește într-o anumită măsura personalitatea așa cum cu siguranță se mai întâmplă și cu mulți alții. Acea prințesă se poate afla în amintirea altor mii de persoane.
Fiecare atribut, calitate, talent, defect are la bază o serie de amintiri ale mai multor persoane care au trăit înainte ta. Sufletul – vehiculul nostru – alege aceste amintiri, aceste persoane pentru că îi servesc unui scop anume.
Astrologia este un instrument care identifică perfect care sunt aceste trăsături ale personalității tale. Nu poți identifica o persoană anume din trecut ci o temă comună. De exemplu, structura ta emoțională este indicată de poziția Lunii. Ea arată de fapt o sinteză a tuturor amintirilor altor persoane din subconștientul tău și care au fost alese în mod special pentru că au o poveste comună. Iar această poveste comună devine și povestea ta de acum. Iar când vei muri și vei părăsi acest plan, amintirile tale vor sta la baza planului emoțional pentru alți oameni.
Ideea de bază este următoarea: avem o viață, aici și acum. Ea este ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Nu lăsa trecutul să te blocheze, să te limiteze și nici nu lăsa pe viitor ce trebuie să faci acum. Eu, Dan voi exista în această formă doar acum, în această existență. La nivelul sufletului probabil că am cunoscut și voi cunoaște numeroase alte iterații umane. Dar aceasta de acum este cea care contează pentru mine. Moartea va pune stop existenței actuale și o să deschidă o poartă către un altfel de experiență. Dar nu va mai fi Dan cel de acum.
Cele scrise mai sus nu pot fi dovedite a fi adevărate sau false. Este o viziune personală care îmi răspunde la cam toate întrebările legate de acest concept al reîncarnării. Din punctul meu de vedere, dacă reîncarnarea ar exista ar trebui să îmbrace această formă.
Ar mai fi multe de povestit despre acest subiect…poate într-un episod viitor.
Toate bune,
Dan