A duce lucrurile până la capăt cu orice preț, rețeta unui eșec anunțat
De mici suntem educați să fim consecvenți și să terminăm lucrurile începute. ”Termină tot din farfurie” este o atitudine generalizată și perpetuată din generație în generație.
Lumea în care trăim este o lume a obiectivelor de atins. Dacă te uiți în jur, la nivel macro te lovești de aceste ținte și de cum toți trebuie să le atingem indiferent de cost. Guvernul, firma la care lucrezi, în familia ta există aceste obiective care uneori direct iar alteori indirect îți controlează viața.
Viața noastră a ajuns să se învârtă în jurul acestor obiective, acestor borne de atins la un moment dat. Definirea obiectivelor este un lucru pozitiv și constructiv. Problema, din punctul meu de vedere, este că noi acceptăm ca normalitate, ca succes doar atingerea acelui obiectiv. Orice altceva este un eșec și ești imediat ”pedepsit”. Aici consider că avem o mare problemă.
Zilele acestea am tot reflectat la acest subiect. Am plecat de la situația mea particulară. Eu sunt o persoană care are mari dificultăți în a finaliza ceea ce încep. Aparent, dacă te uiți din exterior, ai spune total opusul despre mine. Dar este o percepție eronată deoarece procentual, lucrurile pe care le finalizez este foarte mic raportat la cele pe care le încep. Ceea ce m-a ajutat până acum a fost o mare doză de noroc și faptul că am început permament noi lucruri. Practic nu m-am oprit niciodată din a începe noi proiecte.
Astrologia m-a învățat că există 3 modalități prin care un lucru început ajunge la un final: atingerea obiectivului, ”moartea accidentală” și abandonul. Orice activitate, lucru, acțiune, eveniment se poate finaliza într-una din cele 3 ipostaze. Fie duci cu bine până la capăt ceea ce ai început, fie apare un eveniment extern care te forțează să renunți, fie renunți tu din varii motive. Consider că aceste 3 moduri de a închide un proces început sunt cele naturale iar lumea funcționează după ele. Natura nu finalizează tot ce a început. Nu orice sămânță plantată rodește.
Marea problemă a omului este că din cele 3 variante el acceptă ca fiind normală, bună doar prima: să-ți atingi obiectivul. Moartea accidentală a proiectului este privită ca un risc și care trebuie eliminat cu orice preț iar abandonul este privit doar în situații extreme și ca un element de slăbiciune. Prin urmare noi suntem educați să ne atingem obiectivele cu orice preț. Ai succes doar dacă duci până la capăt ceea ce ți-ai propus. În opinia mea, este o percepție greșită și care ar trebuie schimbată.
În primul rând, a atinge obiectivul cu orice preț este asociat cu o serie de costuri enorme care invariabil te duc pe minus la final. În acest fel, ne vindem prezentul pentru un viitor incert. Prezentul este momentul real, autentic în care trăiești. Citind aceste rânduri tu exiști acum, trăiești. O poți face și mâine sau poate că nu. Nu știi acest lucru. Tot sistemul economico-social actual este doar o mașinărie bine pusă la punct în care noi suntem încurajați să alergăm după himerele viitorului. Situația de acum, cu acest coronavirus, ne arată cât de iluzorie este această căutare a obiectivului cu orice preț. Tot ce visam noi că vom face în 2020 a dispărut. ”Moartea accidentală” a apărut în peisaj iar noi trebuie să ne schimbăm planurile.
Să nu mă înțelegeți greșit: este bine să ai un obiectiv și să-l urmărești! Dar nu cu orice preț. În permanență trebuie să-ți reevaluezi obiectivul și să-l ajustez la schimbările interioare și exterioare.
În viață apar permanent situații externe care ne obligă să facem schimbări. ”Moartea accidentală” este situația în care tu trebuie să termini ce ai început în condiții pe care nu le controlezi și care nu depind de tine. Ești obligat de circumstanțe să renunți la ceea ce ți-ai propus să faci. Aceste lucruri se întâmplă permanent. De câte ori nu-ți propui să faci un lucru dar vine ceva din exterior și nu mai apuci să-l faci.
AstroSfaturi – astrologul tău virtual. Horoscop personalizat pentru fiecare moment al vieții tale.
Cultura noastră bazată de nevoia de control a omului asupra naturii privește aceste ”morți accidentale” ca pe o mare dramă și un mare eșec personal. Omul își face rău singur neacceptând faptul că nu are controlul pe care îl visează. Aici apare jalea, durerea și disperarea. Omul în loc să accepte aceste situații care îl depășesc el rămâne blocat într-o buclă trecut-viitor: ”vai, ce am avut și ce am pierdut. Acum nu o să mai pot face, avea etc”. Sunt situații și situații și de multe ori pierderea doare. Este normal și e indicat să nu o ignori, să treci prin ea. Dar să nu rămâi agățat.
Dacă noi am accepta mai mult faptul că sunt prea puține lucrurile pe care le controlăm am fi mult mai liniștiți, mult mai calmi. În cultura estică, asiatică această acceptare este mult mai mare și de aici o percepția ușor diferită față de noi, vesticii. Cred că de aici și faptul că zâmbesc mai mult și sunt mai puțin crispați.
În schimb, noi nu acceptăm că lucrurile pot evolua altfel decât am dori și ca urmare căutăm vinovați, facem scenarii și construim povești de-a dreptul SF. Este mult mai ușor să acceptăm că cineva a fost mai puternic decât noi și ne-a tras-o decât să acceptăm situația că totul a fost conjunctural. Ego-ul nostru are dificultăți în a accepta că în jurul nostru se întâmplă lucruri care nu au legătură cu noi. Ego-ul duce lucrurile în zona personală pentru a se simți important: ”De ce eu? De ce mi s-a întâmplat mie?”.
Abandonul este a 3-a modalitate prin care se poate închide ceva început. Aici avem abandonul conștient și cel inconștient. Abandonul conștient îl reprezintă situația în care tu alegi să renunți la ceva. Cel inconștient reprezintă situația în care tu maschezi renunțarea agâțându-te de altceva, justificându-ți astfel alegerea. Abandonul inconștient este foarte des întâlnit și este foarte bine mascat prin definirea unor noi obiective mult mai pompoase. Aaa, am găsit ceva mai interesant, mai bun, mai profitabil, mai sexy etc. În realitate, tu te-ai lovit de un zid pe care nu-l accepți.
Ideea de abandon este din nou un aspect pe care societatea umană nu-l acceptă, nu-l tolerează. Iar acest lucru devine autodistructiv, nociv. Dacă tu nu știi când să te retragi dintr-o situație poți ajunge foarte ușor la ”moartea accidentală”. Dacă nu știi când să spui NU, STOP vei ajunge mai devreme sau mai târziu într-un punct lipsit de putere și în care ți se vor întâmpla lucruri mai puțin plăcute. Uneori un pas înapoi este necesar pentru a lua o decizia mai bună.
Din punctul meu de vedere, abandonul reprezintă o super-abilitate și doar oamenii cu adevărat puternici o au. A știi când să renunți atunci când trebuie este o mare abilitate. A renunța atunci când trebuie înseamnă să treci peste dorințele, ego-ul, fricile tale. Doar atunci te poți ridica deasupra lor.
Doar că în lumea în care trăim dacă renunți ești văzut ca slab, ești imediat etichetat ca pierzător. A demisiona dintr-un job foarte bine plătit dar care îți mănâncă sufletul și sănătatea este văzut ca ceva de neacceptat. A ieși dintr-o relație toxică dar aparent ok dar la exterior este ceva care nu poate fi tolerat. A renunța la orice înseamnă că ești slab! Asta ne spune societatea și asta perpetuăm și transmitem mai departe.
Abandonul este văzut ca o slăbiciune și nu ca o putere. Ca urmare omul nu poate ieși din bucla în care este prins, din acest sistem social care se hrănește cu viețile noastre. Acest sistem promovează doar prima variantă: atingerea obiectivelor cu orice preț. Dar natural există 3 posibilități la fel de bune și viabile. Totul depinde de context, nu există o regulă predefinită.
Nici una din cele 3 variante de a duce până la capăt ceea ce ai început nu este mai bună decât alta. Ele sunt egale în sensul că la un moment dat fiecare din ele poate reprezenta alegerea potrivită.
Atingerea obiectivelor cu orice preț face ca cei de pe locul 2, 3 …. să nu conteze. La Olimpiadă contează cine a luat aurul. Deși teoretic se susține faptul că participarea contează, gloria revine doar celui clasat pe primul loc. Cei care au muncit la fel de mult ca cel de pe primul loc nu contează. Efortul lor este anulat și sunt percepuți ca învinși. Noi îi judecăm dar în realitate cel mai slab cotat atlet de la olimpiadă este infinit mai bun la acel sport decât oricare dintre noi cei care-l evaluăm.
Consider că dacă vrem să schimbăm ceva în lume, în modul în care trăim trebuie să începem să acceptăm cele 3 posibile variante de a finaliza un lucru ca fiind perfect normale și naturale. Uneori e bine să renunți, alteori ești forțat iar în alte moment ai posibilitatea de a duce până la capăt proiectul.
Datorită acestui focus prea intens pe atingerea obiectivului nici nu mai știm să ne bucurăm când se întâmplă. Imediat apare un alt obiectiv, un alt record de doborât etc.
Suntem bolnavi pentru că nu acceptăm boala. Cele 3 opțiuni pot fi privite și astfel: viața – a-ți atinge obiectivul, moartea – ”moartea accidentală” iar boala – abandonul. Noi slăvim viața și refuzăm să acceptăm moarte și boala. Prin boală eu mă refer aici la dezechilibru, la incapacitatea temporară de a funcționa în parametri normali.
Ce am putea face?
Soluția constă în a ne schimba pe noi înșine. Primul pas este să acceptăm toate 3 variantele ca fiind egale. Al doilea pas să nu mai blamăm abandonul și ”moartea subită” atunci când apare la noi sau la ceilalți. Ar fi indicat să-i sprijinim pe cei din jur să devină mai puternici în a renunța , în a abandona atunci când trebuie.
Tu poate vrei ca al tău copil să fie pianist. Dar el vrea cu adevărat? Poate că da, poate că nu. Dar dacă tu vrei mult acest lucru, dorința ta de a finaliza cu orice preț va fi mai puternică decât puterea lui de a renunța. Iar mai târziu, peste ani, copilul tău, chiar dacă va avea succes ca pianist, nu va știi să renunțe la lucrurile care nu-i fac bine. În acest mod, dizolvând puterea de a renunța a celor din jur, îi facem dependenți și le luăm din putere. Dependența unui om față de alcool, droguri, păcănele etc. este dată de lipsa puterii de a abandona. Iar de cele mai multe ori provine de la ambițiile celorlalți proiectate asupra lor.
Mai subliniez încă o dată: eu mă refer aici la abandonul conștient și nu la a renunța doar pentru că îți este frică, teamă sau alte blocaje. Abandonul conștient constă în puterea de a renunța la ceva ce știi că poți să faci, că-ți place dar care nu este constructiv. O să mai scriu legat de acest subiect pentru că este destul de vast și sunt multe de analizat.
În concluzie: dă-ți voie să renunți atunci când e cazul și acceptă ceea ce nu ține de tine. Suferința, durerea care apare este normală și trebuie să treci prin ea. Dar nu te agăța. Trăiește ce ai de trăit și mergi mai departe. Alege-ți cu grijă obiectivele și nu te încrâncena să le atingi cu orice preț. Costul plătit este mai mare decât câștigul obținut.
Toate bune,
Dan
